„Inimă curată zideşte întru mine Dumnezeule…”

Privind lumea prezentă în ansamblul ei, nu poţi să nu realizezi cu durere pierderea tot mai mare a unor valori fundamentale pentru convieţuirea paşnică a oamenilor. Concret, este suficient să aruncăm câteva priviri doar în jurul nostru, în spaţiul de câţiva kilometri în care, zilnic, ne derulăm existenţa. Mizeria limbajului, grosolănia gesturilor, prostul gust al modului în care asortăm hainele pe noi şi, în general, raportarea la celălalt, toate acestea arată urâţenia sufletelor, murdăria strânsă în adâncul inimii. De aici acestea se revarsă cu extremă „generozitate” asupra celorlalţi. Normal, nu te poţi purta omeneşte, frumos, atâta timp cât lăuntrul tău este găunos. O inimă cuprinsă de patimi nu poate transmite decât aspectele urâte ale vieţii lăuntrice specifice acelei persoane. Dar, ce îi face oare pe unii dintre oameni – cei mai mulţi? – să prefere răutatea în locul bunătăţii, urâtul în locul frumosului, sau neghiobia în locul bunului simţ? Un medic afirma că omul săvârşeşte mai uşor o faptă rea decât una bună pentru că, în timp ce răul îl faci gratuit, deci uşor, pentru a face bine este necesar să renunţi la ceva – poate la o obişnuinţă rea – şi să dăruieşti, dacă nu ceva palpabil, atunci sigur dragoste. Altfel spus, rezumat în două cuvinte, părintele Serafim Popescu de la mănăstirea Sâmbăta de Sus, spunea: „să te depăşeşti şi să te dăruieşti!”. Chiar dacă părintele dădea această sfătuire celui care se pregătea să devină duhovnic, cred că ea exprimă esenţa bunătăţii şi bineînţeles şi în această sintagmă transpare necesitatea renunţării – atunci când îţi depăşeşti condiţia – şi a dăruirii.
Răutatea, însă, îl face pe om, nu să dăruiască ci, să transforme tot ceea ce atinge într-un morman de gunoi. El îşi ia energia vitală din supărările altora, din repulsia pe care o provoacă celor care îl observă şi sunt nevoiţi să-i suporte ethosul inuman. Din păcate sunt tot mai mulţi astfel de indivizi, iar cea mai mare parte a presei se străduieşte din răsputeri să îi aducă pe aceştia în prim-planul vieţii sociale oferindu-i ca exemple. Şi cum copiii, adolescenţii, învaţă  foarte mult prin imitare, ei sunt predispuşi să imite anti-modelele promovate atât de insistent pe micile ecrane. Un copil care are ca dădacă televizorul, sau computerul dăruite de nişte părinţi care cred că tehnica şi teancul de bani aduşi „de dincolo” pot înlocui dragostea familiei va deveni la rândul său un anti-model care îşi va depăşi profesorii „televizaţi”. Desigur, aceste probleme se pot rezolva prin iubire şi educaţie. Aceste valori sunt cultivate în familie, Biserică şi şcoală. Însă, în vreme ce „V.I.P-urile” imorale sau inculte sunt promovate asiduu pe micile ecrane, mass-media şi-a făcut un prost obicei de a demola tocmai aceste trei instituţii esenţiale pentru o societate sănătoasă. Ni se spune că familia este demodată, că profesorul corupt este icoana şcolii româneşti, sau Biserica este pusă în antiteză cu spitalele şi cu şcolile astfel încât prosteasca lozincă „vrem spitale, nu catedrale” este preluată de mulţi oameni fără ca măcar aceştia să cunoască esenţa lozincii, ca să nu mai vorbim de cunoaşterea activităţii social-filantropice a Bisericii Ortodoxe Române. Dar, pentru cei mai mulţi este uşor şi chiar plăcut să demolezi, cu atât mai mult cu cât aceasta se face, pare-se, cu un scop. Omul educat, omul cultivat nu este uşor manipulabil şi atunci este nevoie de un om formatat, cu creierul spălat care să înghită şi să şi hrănească urâţenia sufletului doborât de patimi cu mizeriile oferite. În privinţa presei, am căzut, ştiu, în păcatul generalizării, dar din nefericire tendinţa de discreditare a acestor instituţii se extinde.
Ca să privim cu luciditate toată această mizerie zilnică este nevoie de o minte luminată de rugăciune şi de o inimă curăţată de patimi. Dacă nu le avem încă, îl putem ruga pe Bunul Dumnezeu împreună cu proorocul David: „inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele.” (Psalmul 50, 11). În nici un caz soluţia împotriva răutăţii acestui veac nu este răzbunarea, nu violenţa ci, bunătatea inimii, rugăciunea făcută înaintea Domnului pentru cei care sunt înşelaţi de aceste tentaţii distrugătoare.