Între a aprecia şi a ignora şcoala

Fiecare dintre noi speră. Speranţa fiecăruia ţine de educaţie, de puterea de adaptare la societate sau de importanţa pe care credem că ne-o acordă ceilalţi. Cu alte cuvinte mulţi dintre noi trăim pentru imaginea în societate. Nu poţi să schimbi părerea nimănui. Am văzut acest lucru. De fapt noi nu căutăm să schimbăm oamenii, noi căutăm să-i facem a înţelege că nimeni nu munceşte în locul tău, aşadar nu trebuie să ne raportăm întru-totul oamenilor.
De ce spun asta? Vedem în jurul nostru care este speranţa celor care termină liceul. În rândul multora se găseşte mentalitatea potrivit căreia
„n-are rost să învăţ, n-are rost să muncesc, n-are rost să ascult. Eu ştiu mai bine ca oricine ce trebuie să fac.” Sigur că fiecare dintre noi am fost la vârsta la care numai noi aveam dreptate. Conflicte între generaţii au fost mereu. Generaţiile anterioare: părinţii şi bunicii noştri îşi doreau ca noi să fim mai buni ca ei. Bunătatea pentru ei însemna mai multă şcoală. Considerau că mai multă şcoală te ajută să-ţi câştigi mai uşor pâinea. Astăzi, mulţi dintre părinţii copiilor noştri par a-şi trimite odraslele la şcoală ca să scape de ei. Nu văd şcoala ca pe o rampă de lansare, ci ca pe o „frecţie la picior de lemn”. Au alte standarde de viaţă. Au alte gânduri cu ei. Au alte preocupări. Iar noi, educatorii, piedici.

Profesorul – îndrumătorul copilului tău
Dar, aşa cum suntem văzuţi, ca nişte piedici sau junghiuri care nu dăm tot mereu doar note de 10 sau de 9, care mai şi lăsăm corigenţi dacă nu merită să fie trecuţi ne facem datoria şi construim pas cu pas câte o scară pentru fiecare. Începem prin a le pune creionul în mână şi a-i învăţa să scrie mama, tata, frate, soră, iubire, respect, încredere, speranţă. Apoi, îi învăţăm cât de interesant este să descifrezi literele care, legate între ele, nasc cuvinte ce-ţi provoacă emoţii sau întrebări. Cuvintele, au observat că, legate cu un înţeles între ele au puterea de a te purta ca într-un vis în alte lumi reale sau imaginare. Au mai aflat că toate lucrurile importante sunt numărate: anii pe care-i ai, lunile până când primeşti cadouri de ziua ta, florile pe care le pui în buchetul mamei, degetele de la o mână. Ce mai tura-vura, la şcoală înveţi „magia” lumii. Părinţii sunt conştienţi de asta, dar nu vor să accepte. Şi acesta este un motiv pentru care ştiu mai bine ca oricine, şi cum se pun notele, şi cum trebuie să se predea o lecţie, şi cum trebuie să râdem sau să plângem alături de copiii lor. Dacă am fi înţelepţi cu toţii am putea lucra împreună frumos şi eficient. Fiecare treaptă a devenirii noastre îşi are atât îmbinările, cât şi finisajele în şcoală. Lăsaţi copiii să vină la şcoală, acordaţi-ne încrederea cuvenită şi priviţi-ne cu ochii limpezi. Noi nu-i învăţăm nici să-njure, nici să fure, nici să bată. Îi învăţăm să se respecte unii pe alţii, să lucreze în echipă, să înveţe din greşelile lor şi ale celor din jur, să respecte un program, să fie darnici cu cei care sunt mai nevoiaşi şi nu numai şi îi învăţăm că „meseria-i brăţară de aur”. Putem să-i comparăm şi astfel să le îndrumăm paşii spre piramida vieţii.
Dacă toate acestea se îmbină eficient vom da societăţii noastre şi vieţii lor mănunchi de bucurii şi de speranţe. Vom privi atunci spre Cer şi vom mulţumi Domnului pentru încercări, pentru putere, pentru încredere şi pentru urmaşii pe care ni-i dă, iar optimismul şi fericirea nu vor veni decât din puterea noastră de muncă şi din dragostea pe care o purtăm oamenilor.
Priviţi cu încredere şcoala şi pe educatorii ei, căci ea este cea care deschide porţile soarelui spre inimile şi minţile tuturor, va înlătura vrajba şi va potenţa plăcerea de a munci cinstit şi cu drag.