Între lacrimi şi surâs

Din păcate pentru noi toţi, cei care am sperat şi mai sperăm mereu la bun şi frumos, parcă pe zi ce trece viaţa vrea să ne demonstreze că trebuie să fim tot mai puternici în faţa greutăţilor. Aşa cum draga mea verişoară mi-a spus cu un regret copilăresc, „Of, of…eu speram să fie mai uşor în viaţă!”.
Da, toţi speram asta. Şi pentru toţi există câte o undă de melancolie pentru timpul deja apus când eram îndestulaţi de fericire. Nu cunoşteam răutatea oamenilor, invidia, jignirile, umilinţele, provocările. Ştiam atât: toată lumea este bună, toţi suntem buni. Mituri care încet, încet se destramă şi, din păcate, unii dintre noi devenim copleşiţi de dispariţia lor.

Ce rost are?
Nu ştiu dacă e bine să spun că parcă unii trăiesc pe faţa pământului să facă doar rău, să gândească doar rău, să dorească doar rău. Asta cu siguranţă nu vine de la Dumnezeu, cel care a dat un rost fiecăruia şi care
ne-a îmbogăţit cu libertatea de a fi suma propriilor noastre alegeri. Privind aşa lucrurile, întocmai ca în basme, răul este necesar şi nu face altceva decât să te întărească, să te maturizeze şi să-ţi dea avânt. Mereu Spânul te provoacă pentru că asta îi este menirea. Depinde de tine câtă  forţă ai să i te împotriveşti, şi să îl ţii la distanţă, mai ales că îţi iese zilnic în faţă, şi nu doar de trei ori ca în poveste. Când vede că totuşi ţii piept provocărilor, că aplici tactica lui Răzvan „Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău e silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău”, provocatorul îşi arată tot mai mult, prin alte forme, „spânismul” din vene.

Forme de arătare a colţilor
O metodă este aceea de a se strecura, cu paşi mărunţi, acolo unde nu-i fierbe oala. De ce oare? Ha! Din dorinţa de a face şi desface, demonstrându-şi, ştim cu toţii, ce anume… Câteodată, parcă îţi şi pare rău că nu reacţionezi cu aceeaşi monedă. Pentru că fiecare dintre noi avem metode de a reacţiona. Dar nu toţi, însă, avem „nebunia” de a folosi acul pentru cojocul lor. Nu ştiu ce vor să demonstreze cei care îşi depăşesc sferele în care sunt închişi. Poate vor să demonstreze că oricine este capabil să facă orice. Mare greşeală, ştim prea bine. De fapt, ştiu cei care sunt conştienţi de cât le este plapuma de mare. Ceilalţi, care nu sunt conştienţi, merg înainte fără a întoarce capul nicio secundă. Regrete nu există! Deviza lor: „după mine potopul.” Atitudinea aceasta de dictatură veşnică şi de neimitat lasă un gust amar celor care sunt capabili de a discuta şi idei, dar şi reţete culinare. Şi ştim cu toţii că oamenii sunt de mai multe feluri: unii care te admiră, te susţin, unii care te linguşesc şi unii care se cred superiori. Aceştia din urmă sunt cei care sunt conştienţi de valoarea ta dar, dau din gură mereu, demonstrându-şi invidia prin nimicurile pe care le spun şi le fac.
Oamenii buni de fiecare dată sunt buni. Oamenii mai puţin buni sunt cei care radiază neplăcere. Oamenii te pot aprecia, te pot înţelege tot aşa cum te pot răni, te pot înjura, te pot alunga, te pot uita. Nu pot, în schimb, să-ţi fure ceea ce ai în suflet şi în minte. Nu-ţi pot fura frumuseţea chipului şi a sufletului. Nu-ţi pot fura delicateţea din atitudine. Toate sunt o sumă de factori care fac diferenţa între bun şi rău, între frumos şi urât, între prieteni şi duşmani.

Din lecţiile vieţii
Am înţeles că este bine să nu laşi pe nimeni să-ţi fure ceea ce ai, să nu laşi pe nimeni să te desconsidere doar pentru că este incapabil să înţeleagă ceea ce eşti şi ceea ce eşti capabil să faci. Tu, în schimb, eşti capabil în a-l face pe cel ce se consideră superior să înţeleagă faptul că şi tu poţi să faci ceea ce face el însă într-un alt fel. Suntem buni, răi, frumoşi, urâţi. Suntem  oameni care luptăm în viaţă pentru a demonstra că ştim să o trăim frumos chiar dacă ne mai vine să spunem:
„Of, of…eu speram să fie mai uşor în viaţă!”
Cu speranţă şi drag de viaţă,