Mai poţi avea încredere

„Pe când intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, şi zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Iisus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Iisus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.”     (Matei 8, 5-13)

Toată lumea este într-o continuă alergătură. Frecvent, auzim sau spunem: trebuie să ajung repede…; să facem repede…; hai să mâncăm repede (fast food). Deşi, ştim cu toţii, că repede şi bine cam rar se poate, totuşi, nu ne putem abţine.
Această goană continuă ne aduce în situaţia să nu mai avem încredere că vom reuşi să facem tot ceea ce ne dorim sau chiar ne pierdem încrederea că ceea ce facem, atât noi cât şi ceilalţi, mai poate fi de calitate.
În zilele acestea, când tinerii noştrii dau tot felul de examene, puţini mai cred că pot izbândi cu succes. Din dorinţa de a avea cât mai multe bunătăţi ajungem parcă să fugim chiar şi de noi înşine. La momentul unui bilanţ nu mai credem că vom reuşi să trecem cu bine încercarea care ne stă în faţă.
În tot acest tumult dacă reuşeşti să te opreşti o clipă, te întrebi în cine „Mai poţi avea încredere?” Parcă nici pe tine însuţi nu te mai poţi bizuii. Neplăcută situaţie. Atât de grea încât parcă te paralizează şi te face să crezi că nimic nu mai are rost.

„La nimeni n-am găsit atâta credinţă” (Matei 8, 10)

Poposind în această duminică în biserică învăţăm de la Hristos cum se dobândeşte încrederea care este o urmare a credinţei. La întâlnirea cu sutaşul, se pune în valoare dragostea acestuia, pentru ca să înţelegem că dragostea este cea care naşte credinţă şi încredere, aşa după cum, frumos explică Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Precum amintirea focului nu încălzeşte trupul, aşa credinţa fără dragoste nu lucrează în suflet iluminarea cunoştinţei. (Fiocalia II). Acest ostaş, comandant peste o sută de camarazi se poartă cu dragoste faţă de o slugă. Ca să putem înţelege mai bine poate este potrivit să ne amintim că în vremea aceea erau sclavi ce nu erau consideraţi decât a fi unelte vorbitoare.
Impresionantă dragostea sutaşului, atât pentru cei din vremea aceea cât şi pentru noi cei de azi. Părea ceva extravagant, un moft al unui om bogat şi puternic. Pentru a destrăma această impresie, Iisus Hristos pune în valoare o calitate a sutaşului, pe care, ca Dumnezeu cu siguranţă, o ştia. Îl determină pe sutaş să spună „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu”. Ne învaţă că dragostea adevărată se naşte din smerenie şi împreună aduc în noi credinţa în Dumnezeu şi încrederea în oameni. Din toate acestea se naşte, ca dar al Domnului, chiar încrederea în noi înşine.
Iată că smeritul, iubind, învaţă să creadă şi credinţa îl aduce să exclame cu voioşie „Mai poţi avea încredere!”. O astfel de experienţă te umple de viaţă şi îţi dă putere să clădeşti multe lucrări care să-ţi umple viaţa.