Mâna care mângâie

Nu se ştie cât timp avem să preţuim mâinile.
Preţul mâinilor îl dau truda şi dăruirea.
Mâinile se mângâie când au ştiut să dea mângâiere.
Câţi nu am simţit ce binecuvântare este să ai prin preajmă nişte mâini care să şteargă o lacrimă, să ne ridice din împiedicările noastre în greutăţile vieţii? Cei care nu au avut parte de astfel de mâini sunt nişte binecuvântaţi ai rezistenţei în slalomul vieţii. E greu fără de mâini care să te mângâie!

Mâini care ridică; mâini aşteptate
Aţi văzut vreodată mâini de mamă întinse spre pruncul ei într-o tresărire care să-i apere puiul de cădere? Aţi văzut cândva mâini de fiu purtând la braţ înţelepciunea, răbdarea şi bătrâneţea unui părinte? Dar mâini de pui mic prinse de mâinile unei mame suferinde, vrând să spună, înainte de a şti să vorbească, ce dragă îi e mama? Dar mâini de soţ întinse în rugăciunea lacrimilor bucuriei pentru fiul venit pe lume, pentru soţia scăpată din vreo încercare grea sau întinzând cu dragoste flori celei care i-a rămas mireasă şi după 30 de ani de căsnicie? Mâini ca acestea sunt binecuvântate de Dumnezeu să ridice din iadul singurătăţii, din iadul suferinţei, din iadul oricărei boli.
Dar oameni care îndură neîntinderea mâinilor cuiva aţi văzut? Un bătrân preot spunea că-i păcat să laşi mâini întinse, fie că cer, fie că dăruiesc. Mâinile dragostei sunt şi mâinile care dăruiesc şi mâinile care ştiu să primească! Mâini ca acestea aşează multe suflete în rai!