„Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi”

Se spune că o tânără domnişoară venise într-o zi de la muncă, îngândurată şi foarte supărată. În pragul casei a întâmpinat-o mama sa, care a intrat în vorbă cu ea. A văzut că fata este tristă şi a întrebat-o:
- Ce s-a întâmplat? De ce eşti supărată?
Mama a pus această întrebare cu dragoste, nădăjduind că o poate ajuta cumva pe fiica ei. Însă aceasta i-a răspuns nervos să o lase în pace, pentru că s-a săturat de sfaturile şi de poveţele ei. După ce i-a mai aruncat un „lasă-mă-n pace!” a ieşit din casă trântind uşa. A plecat şi s-a întors abia seara acasă, părându-i rău pentru felul în care se purtase cu mama sa. A intrat în casă cu gândul să îşi ceară iertare. Mama ei era aşezată în fotoliu, în aşa fel încât părea că doarme. Când s-a apropiat de fotoliu a văzut că mama sa era moartă. Murise de supărare, iar ultimele cuvinte pe care le-a auzit au fost acel „lasă-mă-n pace” spus de fata sa. Lacrimile şi regretele fetei au fost zadarnice deoarece greşeala nu mai putea fi reparată.
„Să avem mereu gândul la moarte” – aşa ne îndeamnă părinţii pustiei. Aşa nu vom mai săvârşi greşeli de moarte şi nu vom mai păstra mânia în sufletele noastre.
Iată cât de important este să îţi stăpâneşti pornirile pătimaşe ale firii pentru că despărţirea prin moarte poate intervene oricând.
De aceea şi Sfântul Apostol Pavel ne învaţă să nu lăsăm soarele să apună peste mânia noastră (cf. Ef. 4, 27).