Mersul la biserică

Mersul la biserică regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o îndatorire religioasă tipiconală, o obligaţie socială sau o soluţie psihologică, o ieşire din strânsoarea asfixiată cotidiană, dimpotrivă, prin venirea la biserică se exprimă o necesitate existenţială, nevoia ca omul să vieţuiască autentic, să-L întâlnească pe Izvorul vieţii, pe Creatorul lui, să se unească cu El. Să exprime iubirea şi evlavia faţă de Maica Domnului şi faţă de sfinţi, care sunt prietenii lui Dumnezeu, să-i simtă lângă el pe fraţii săi spirituali.
Trupul şi Sângele lui Hristos, cu care se împărtăşeşte la Dumnezeiasca Liturghie, îi dăruiesc această plinătate, îl fac să se simtă „împreună cetăţean cu sfinţii şi casnic al lui Dumnezeu”. Astfel, pleacă de la biserică cu puterea să înfrunte, conform voii divine, şi în perspectiva vieţii veşnice, stricăciunea vieţii de zi cu zi.
În zilele noastre, în care minciuna şi înşelăciunea prisosesc, în care speranţele omeneşti sunt dezminţite pretutindeni, interesul pentru cultul ortodox creşte continuu, pentru că mulţi descoperă în aceasta sensul vieţii. Este adevărat şi că cei mai mulţi dintre fraţii noştri lipsesc din biserici.
Să dea Bunul Dumnezeu ca biserica sfântă, casa lui Dumnezeu, să devină şi casa noastră, Dumnezeiasca Liturghie să constituie centrul existenţei noastre. Şi Masa Euharistiei să fie pentru fiecare dintre noi „hrănitoare de suflet, şi dătătoare de viaţă”.