Minunata mâncare bulgărească

Într-o cetate grecească era odată un bărbat Leontie şi împreună cu soţia sa aveau mare evlavie la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, mergând adeseori la biserica lui care nu era departe de casa lor şi socotind că Sfântul este ocrotitorul lor.
De aceea şi pe fiul lor l-au numit tot Gheorghe, fiind încredinţaţi de purtarea de grijă a sfântului.
Odată a început un război între greci şi bulgari iar copilul, urmând tatălui său, a ajuns căpetenie a oştilor şi a plecat la luptă. Înainte şi-a luat la revedere de la părinţi şi împreună au mers să se roage în Biserica Mucenicului, unde l-au încredinţat Sfântului Gheorghe de la care au cerut ocrotire şi povăţuire în toată vremea războiului. Sărutându-l, l-au petrecut apoi până la poartă.
În luna august, într-o bătălie cumplită, oastea grecească a fost omorâtă, încât abia au mai scăpat câţiva cu viaţă, printre care şi Gheorghe pe care un bulgar văzându-l că e tânăr şi frumos la faţă l-a făcut rob pe moşia sa.
Auzind de eşecul armatei ţării lor, părinţii lui Gheorghe s-au mâhnit foarte tare şi văzând că fiul lor nu se mai întoarce acasă, se rugau cu lacrimi în faţa icoanei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe să nu fi murit.
Trecând apoi toamna şi iarna, părinţii nu au mai primit nici o veste despre fiul lor iar în luna aprilie, după cum le era obiceiul, Leontie şi Teofana s-au pregătit cu multe rugăciuni şi milostenii pentru praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Au pregătit şi o masă îndestulată, la care să se adune săracii, străinii, rudeniile şi prietenii. După ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie,
s-au adunat cu toţii la masă.
În această vreme, Gheorghe era în robie, unde se ocupa cu pregătirea mâncărurilor şi pe când lucra şi-a adus aminte că este prăznuirea Sfântului Gheorghe şi că în casa părinţilor săi este mare praznic şi a început să suspine.
Sosind vremea ca să-i ducă mâncarea stăpânului său, tânărul şi-a şters lacrimile şi luând vasul cel frumos de pe cuptor a pornit spre încăperea unde mânca bulgarul.
Dar în timp ce mergea s-a trezit în casa părinţilor săi, înaintea tuturor celor ce se ospătau la mese. Părinţii, de bucurie, nu puteau crede aşa o minune dar sărutându-l şi îmbrăţişându-l, s-au încredinţat.
Fiind întrebat cum de a rămas viu din acel război cumplit, Gheorghe le-a povestit toate, spunându-le:
- Chiar în ceasul acesta eram în bucătăria stăpânului meu şi aveam poruncă să-i duc acest vas frumos cu mâncare aleasă. Luând vasul, am pornit să o duc stăpânului dar, urcând nişte trepte spre odaia lui, am văzut deodată un ostaş foarte strălucitor, călare pe cal. Acesta m-a luat alături de el cu tot cu acest vas de mâncare şi nu ştiu cum
m-a adus aici şi m-a pus înaintea voastră.
Gustând cu toţii din mâncarea bulgărească, au mulţumit Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, pentru că pe măsură ce luau din ea aceasta se înmulţea şi mai ales pentru minunea făcută cu tânărul ostaş. Vasul cel frumos l-au dăruit apoi bisericii închinate marelui Mucenic.