Minunea prin credinţă

Când Sfântul Apostol Petru a văzut că nu poate face faţă mulţimii de peşti pe care a prins-o în chip minunat, prin lucrarea Domnului Hristos, s-a temut. Avea tot dreptul să o facă deoarece ceea ce se petrecuse depăşea orice logică umană, orice cunoştinţă de specialitate în privinţa pescuitului, cunoştinţe pe care Sfântul Apostol Petru le avea. El s-a temut de evidenţa minunii, dar şi din pricina nevredniciei sale. El a pătruns şi înţelesul duhovnicesc al minunii şi a acceptat evidenţa trecerii peste cunoştinţele sale de pescar profesionist. Sfântul Petru s-a înclinat şi s-a smerit în faţa puterii dumnezeieşti şi a priceput că Domnul Iisus Hristos este mai mult decât un simplu om. Câţi dintre noi ne înclinăm în faţa minunilor? Ce ne face să nu le luăm în seamă? Obscuritatea unei minţi pătrunse doar de materialitatea vieţii nu ne lasă să privim către Dumnezeu. De aceea, din când în când, mai primim câte un semn pentru trezirea noastră din amorţire. Şi lucru minunat este dacă atunci când ne trezim din amorţirea duhovnicească putem să o facem în gând de rugăciune. Aceasta este unul dintre darurile de preţ pe care noi le avem: putinţa de a vorbi oricând vrem noi, zi şi noapte, cu Dumnezeul nostru.