Naşterea Maicii Domnului

Dintre îndemnurile pe care le primim la sfintele slujbe în legătură cu Maica Domnului, cele mai obişnuite sunt să o pomenim pe Maica Domnului şi să o marim pe Maica Domnului. Suntem îndemna şi să o pomenim pe Maica Domnului când ni se spune: „Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria cu toţi sfinţii să o pomenim”, iar noi răspundem cu o rugăciune: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Îndemnul să o mărim pe Maica Domnului îl primim când ni se spune: „Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii, întru cântări cinstindu-o, să o mărim”. De cele mai multe ori, la acest îndemn răspundem cu o alcătuire din veacul al VIII-lea, o alcătuire scrisă de Cosma Melodul şi  care s-a răspândit în Sfânta noastră Biserică: „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”. Vorbim cu Maica Domnului şi-i spunem: „Da, Maică, te mărim! Te mărim pentru că eşti mai cinstită decât heruvimii”, adică mai cinstită decât cei care sunt în apropierea lui Dumnezeu, fiinţele cereşti care se numesc heruvimi şi care aduc mărire lui Dumnezeu. Mai sunt şi alte fiinţe preamăritoare de Dumnezeu, din imediata apropiere a lui Dumnezeu, serafimii. Şi zicem către Maica Domnului: „Eşti mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii”. Eşti mai presus de heruvimi,eşti mai presus de serafimi, pentru că „fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut” şi de aceea, pe tine, „Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Astăzi am primit îndemnul să o mărim pe Maica Domnului. Nu ni l-a dat cineva anume, ci ni l-am dat noi, când am zis: „Măreşte, suflete al meu, pe ceea ce s-a născut din cea stearpă, pe Fecioara Maria”. Oare, împlinim noi cum trebuie acest îndemn? O pomenim pe Maica Domnului cu cuvenită pomenire? O mărim pe Maica Domnului cu cuvenită mărire, ca şi când ni s-ar părea că nu spunem destul,că nu simţim destul întru pomenirea şi mărirea pe care le aducem Maicii Domnului? După ce spunem cuvintele acestea de îndemn, zicem: „Străin lucru este maicilor fecioria, străină este şi fecioarelor naşterea de fii”. Deci două lucruri care nu se potrivesc unul cu altul. Nu se potriveşte starea de mamă cu starea de fecioară. Cineva nu poate să fie şi fecioară şi mamă. Şi totuşi, cineva a fost şi fecioară şi mamă. Cine? Maica Domnului! Şi zicem: „Străin lucru este maicilor fecioria, străin şi fecioarelor naşterea de fii, dar întru tine, de Dumnezeu Născătoare, amândouă s-au rânduit”.
Maica Domnului a născut fiind fecioară, a rămas fecioară şi este pururea fecioară.
Este un lucru uimitor pentru noi, un lucru la care poate că noi nu ne-am fi gândit, dar pe care ne învaţă Biserica noastră să-l gândim:că Maica Domnului este Maică pururea fecioară. Şi zicem mai departe, vorbind cu Maica Domnului: „pentru aceasta (pentru că prin puterea lui Dumnezeu s-au rânduit aceste două lucruri întru tine, fecioria şi naşterea) toate seminţiile pământului, pe tine te marim”. Astăzi este o zi de bucurie; o zi de bucurie care a început cândva şi care nu se sfârşeşte niciodată. Doi oameni evlavioşi, sfinţii, drepţii, dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, n-aveau copii. Doreau să aibă copii şi se rugau lui Dumnezeu să aibă copii. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea şi le-a dat pe „preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi  pururea Fecioara Maria”.
Le-a dat un copil care avea să-L nască pe Mântuitorul. Bucuria aceea, a părinţilor care doreau să aibă copil şi au primit  pe Maica Domnului, nu s-a mai sfârşit până acum şi n-o să se mai sfârşească niciodată, pentru că fiica lor este Maica Domnului şi este mama noastră, a tuturor.