Necesitatea spovedaniei

Cel puţin să meargă oamenii la un duhovnic să se mărturisească, spre a se îndepărta înrâurirea diavolească de la ei, ca să poată gândi puţin. Acum nu pot nici măcar gândi din pricina influenţei diavoleşti.
Chiar şi când moare cineva şi este pregătit, urcarea sufletului la cer este ca alergarea unui tren după care aleargă unii câini lătrând,  iar alţii latră înaintea lui, călcând chiar câte unul. Dar dacă nu este pregătit, este ca şi cum s-ar afla într-un tren care nu poate alerga cu viteză, deoarece îi sunt stricate roţile, îi sunt deschise uşile, iar câinii intră înăuntru şi chiar muşcă pe vreunii.
Când diavolul a dobândit drepturi mari asupra omului şi-l stăpâneşte, atunci trebuie să se găsească mijlocul ca să-i taie drepturile. Altfel, oricâtă rugăciune ar face ceilalţi, diavolul nu pleacă. Îl secătuieşte pe om. Preoţii citesc exorcisme, şi în cele din urmă plăteşte tot omul, căci este chinuit mai mult de diavol. Trebuie să se pocăiască omul, să se mărturisească, să taie drepturile ce le-a dat, şi după aceea va pleca diavolul; altfel se va chinui. O zi, două zile, săptămâni, luni, ani, i se citesc exorcisme, dar diavolul nu pleacă, pentru că i s-au dat drepturi.