Noi am uitat! Tinerii nu!

Am întâlnit zilele acestea câţiva tineri care caută să facă activităţi în care să-i coopteze pe alţi tineri. Cei dintâi sunt preocupaţi de cei de o vârstă cu ei care trăiesc adevărate drame: părinţii le sunt plecaţi prin străinătăţuri în căutarea unui rost mai bun pentru familiile lor, ori părinţii lor sunt prea ocupaţi cu crearea unui rost şi au uitat că au copii care au nevoie de atenţie, de îndrumare şi mai ales de dragoste, ori părinţii lor nu mai sunt preocupaţi nici măcar de un trai mai bun, ci şi-au creat cărări adânci către dughenele care le oferă uitări trecătoare, mai trecătoare decât propria lor viaţă. Ceea ce m-a impresionat foarte tare este că aceşti tineri sunt de o vârstă cu cei pentru care se zbat, se tulbură, caută soluţii, cu care vor să împartă timpul lor liber. Ştiţi de ce? Pentru că vor să le arate că Hristos nu părăseşte, că Hristos nu uită, că Hristos îi acceptă aşa cum sunt, că tinda Bisericii este locul unde tinerii se pot întâlni, pot face lucruri frumoase, curate, delicate, bune …. uneori chiar şi prin joc! Am uitat noi adulţii în aşa măsură de aceşti viitori oameni mari încât înşişi tinerii simt nevoia să se preocupe unii de alţii? Post întineritor!