Nu trebuie să uităm de ochii sufleteşti!

Omul nu este făcut de Dumnezeu numai pentru această lume a pământului. Ci această lume este pentru noi un câmp de luptă, un stadion de încercare a puterilor sufleteşti şi trupeşti, din care creştinul – făcând bine şi răspândind lumină în jurul lui – încearcă să iasă biruitor pentru ca să merite premiul, adică fericirea vieţii viitoare şi nesfârşite.Pentru a ne descurca în această lume, ne sunt daţi şi ochii aceştia trupeşti, ca să vedem pe unde mergem, să ne informăm şi să cunoaştem realităţile de aici şi să ne bucurăm în chip nevinovat de toate lucrurile bune şi frumoase care ne înconjoară. Dar nu numai atât. Aceşti ochi trupeşti ne sunt daţi şi ca să-i ţinem mereu în legătură cu ochii cei luminoşi ai sufletului nostru, prin care putem înţelege rostul cel adevărat al existenţei şi în acest fel să putem cunoaşte pe însuşi Stăpânul vieţii, pe Cel care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. De aceea, pe lângă multele griji ale vieţii noastre pământeşti, să nu uităm niciodată de văzul cel dinlăuntru, de ochii cei sufleteşti, ca nu cumva să fie umbriţi sau întunecaţi de patimi, ci să fie curaţi şi luminoşi ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii îngerilor. Şi dacă se spune despre unele lucruri sau fiinţe că ne sunt dragi ca lumina ochilor, apoi cu atât mai mult trebuie să ne fie dragă lumina sufletului nostru, partea aceea din noi care dă sensul şi esenţialul fiinţei omeneşti.