Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8172 - 29 apr 03:33

O opinie tendenţioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Autor: Biroul de Presă al Patriarhiei Române

Publicat la 21 iulie 2014

Referitor la articolul intitulat „Moaştele de la Bucureşti ale Sfântului Nicolae sunt FALSE”

O opinie tendenţioasă nu poate înlocui o certitudine multiseculară

Referitor la articolul intitulat „Moaştele de la Bucureşti ale Sfântului Nicolae sunt FALSE”. Câte dintre celelalte 10.000 de relicve din România sunt autentice apărut în cotidianul România Liberă din ziua de 15 iulie 2014, sub semnătura domnilor Petru Răchită şi Răzvan Chiruţă, precizăm:
Moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse de cruciaţi în oraşul italian Bari în secolul al XI-lea şi aşezate de arhiepiscopul Nicolae al Veneţiei în două biserici construite la  Bari (1036) şi la Veneţia (1039).
Părticele din  moaştele Sfântului Ierarh Nicolae au fost aduse la Bucureşti în 1600, când, potrivit documentelor istorice, voievodul Mihai Viteazul le-a primit în dar de la arhiepiscopul de Bari prin intermediul unui negustor bogat în semn de preţuire pentru lupta de apărare a creştinătăţii împotriva ofensivei otomane din acea vreme şi le-a oferit bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din Bucureşti unde se păstrează până astăzi.
Pe racla istorică se găseşte încrustat următorul text în limba română cu litere slavone: „Dăruite de către Io Mihail Voievod şi Doamna Stanca şi fiul lor Io Necula Voievod în anul 7108 (1600 după calendarul actual), ispravnic fiind mitropolitul Eftimie”. Menţionată de bizantinologul român Alexandru Elian, în lucrarea sa „Inscripţii Medievale ale României” din 1965, inscripţia poate fi văzută de toţi cei care vin să venereze sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae în această biserică din centrul Bucureştilor, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Ca atare, concluzia autorilor articolului că părticelele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae de la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti nu sunt autentice se bazează pe opinii personale recente şi ipoteze tendenţioase despre ce era posibil sau nu în secolul al XVI-lea în Occident, când de fapt pericolul otoman era o preocupare majoră pentru creştinătatea apuseană.
În ceea ce priveşte Ghidul Sfintelor Moaşte din bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română, acesta are ca scop prezentarea într-o lucrare unitară a informaţiilor despre Relicvele Sfinte existente în locaşurile de cult din România, inclusiv a numărului exact al acestora. În prezent, în eparhiile Patriarhiei Române se desfăşoară o activitate laborioasă de strângere a informaţiilor despre Sfintele Moaşte din bisericile şi mănăstirile ortodoxe din România potrivit recomandărilor Sfântului Sinod (provenienţă, documentul de autenticitate, descriere succintă, scurtă prezentare a vieţii sfântului etc).
După centralizarea tuturor informaţiilor, acestea vor fi analizate şi evaluate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române înainte de a fi publicate în Ghidul Sfintelor Moaşte din bisericile şi mănăstirile din Patriarhia Română, lucrare binevenită pentru pelerinii români şi străini care doresc să viziteze locurile sfinte din ţara noastră.


 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie