Omul este Lumină fiindcă mănâncă lumină

Omul este Lumină ŞI fiindcă mănâncă lumină! În post omul mănâncă vegetale. Plantele fac fotosinteza şi cresc, şi dau rod cu ajutorul luminii. Deci omul mănâncă în post lumină. Pătrunzând în el lumină şi nu animale sacrificate, omul este mai uşor. Este mai uşor de dispus să împlinească faptele Luminii. Rugăciunea, metaniile, fapta cea frumoasă vin în mod natural în firea omului care se umple de lumină. Lumina şi frumuseţea merg împreună firesc. Nici un artificiu nu se impune pentru a le împreuna. În post omul înţelege cât de natural şi odihnitor este binele.

Foamea apleacă spre rugăciune
Omul care înţelege ce este foamea înţelege pe cel înfometat. Astfel, postitorul este deschis a vedea suferinţa din jur şi a se ruga mai puţin pentru sine şi mai mult pentru ceilalţi. Altruismul izvorăşte din propria experienţă dramatică. De aceea trebuie să ne întrebăm ce vrea Dumnezeu să învăţăm, pentru noi înşine şi pentru alţii, dintr-o încercare pe care a îngăduit-o în viaţa noastră. De obicei privim încercările în mod egoist: „De ce, Doamne, mi se întâmplă tocmai mie?” sau „Să învăţ din această experienţă ca să nu mai trec încă o dată prin suferinţa aceasta!”. Nu suntem dispuşi să spunem şi altora ce să ocolească, fiindcă, spunându-le, ne-am descoperi în faţa celorlalţi păcatele care au dus la încercarea prin care am trecut. Şi noi nu vrem să ne arătăm slăbiciunile, ci vrem să pozăm în fericiţii perfecţi. Exact ca pe reţelele de socializare unde, în toate fotografiile şi autofotografierile, personajele zâmbesc mereu. Hrănirea cu lumină, POSTUL, ne smereşte. Foamea ne face să plecăm capul, să înţelegem că ceea ce avem nu este al nostru, ci este un dar de la Dumnezeu care ne-a fost dăruit ca să-l înmulţim prin bucuria de a-l împărtăşi cu alţii.  

Cum să postimcând nu  putem posti?
Cineva îmi tot repeta cândva: „E mai păcat să pofteşti şi să-ţi stea gândul la mâncarea aceea decât să mănânci.” La un moment dat începusem chiar să cred asta, sau era mai comod să cred asta. Postul este tocmai lupta aceasta de a pofti şi a-ţi auto-interzice ceea ce pofteşti. Postul descoperă omului forţa de a fi stăpân, aşa cum Dumnezeu însuşi ne-a rânduit. Cum să stăpâneşti cu adevărat o ştiinţă, o îndeletnicire, timpul, nişte copii sau nişte subalterni, dacă nu te poţi stăpâni pe tine însuţi? Eşti un fals stăpân, unul nepriceput şi rău pentru ceilalţi sau pentru lucruri dacă nu-ţi poţi supune pântecele prin postire şi genunchii prin rugăciune. Desigur, toate se învaţă şi nici un efort spre dobândirea Luminii nu este trecut cu vederea de Izvorul Luminii. Maica Domnului este minunată încurajatoare pe cale, inclusiv pe cea a postului!… Să ne rugăm pentru buna stăpânire a lumii de către mai marii ei şi pentru pacea lumii!
 

Foto:  „Maica îndurărilor” - icoană pe sticlă de Ramona Aroneasa