Omul mândru nu are linişte nici în Rai

Mândria nu lasă sufletul să o apuce pe calea credinţei. Necredinciosului îi dau acest sfat: Să zică: „Doamne, dacă exişti, luminează-mă şi-ţi voi sluji din toată inima şi din tot sufletul”. Şi pentru acest gând smerit şi dispoziţie de a sluji lui Dumnezeu, Domnul îl va lumina negreşit. Dar să nu spună: „Dacă exişti, pedepseşte-mă”, căci dacă vine pedeapsa se poate să nu ai puterea de a mulţumi lui Dumnezeu şi să aduci pocăinţa.
Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău simte pe Domnul; simte că Domnul l-a iertat şi îl iubeşte şi cunoşti asta din experienţă, şi harul Duhului Sfânt va da mărturie în sufletul tău de mântuirea ta şi atunci vei voi să strigi tare lumii întregi: “Cât de mult ne iubeşte Domnul!”.
Până când nu L-a cunoscut pe Domnul, Apostolul Pavel L-a prigonit, dar când L-a cunoscut, a străbătut lumea întreagă propovăduind pe Hristos.
Dacă Domnul nu ne face cunoscut prin Duhul Sfânt cât de mult ne iubeşte, omul nu poate să o ştie, căci e cu neputinţă pentru mintea pământească să înţeleagă din ştiinţă ce fel de iubire are Domnul pentru oameni.
Mare lucru bun este a învăţa smerenia lui Hristos, ea face viaţa mai uşoară şi fericită şi totul devine dulce inimii. Numai celor smeriţi li se descoperă Domnul prin Duhul Sfânt, dar dacă nu ne smerim nu vom putea vedea pe Dumnezeu. Ca să te mântuieşti trebuie să te smereşti, pentru că omul mândru, chiar dacă ar fi băgat cu de-a sila în Rai, nu şi-ar găsi acolo odihna, ar fi nemulţumit şi ar spune:  „De ce nu sunt pe primul loc?”. Dar sufletul smerit e plin de iubire şi nu caută întâietăţi, ci doreşte binele pentru toţi şi se mulţumeşte cu orice.