Oricine poate să ţină post!

Destul de numeroşi sunt cei care îşi exprimă, poate cu părere de rău, neputinţa lor de a ţine postul. Pentru creştinii care sunt obişnuiţi cu rânduiala de viaţă a Bisericii astfel de neputinţe exprimate de către ceilalţi par de necrezut. Cum adică să nu poţi posti? Nu pot, spun unii, să nu mănânc carne, sau să nu gust lapte şi brânză, atâta timp. Dar, la fel cum pentru creştini rânduiala postului este ceva extreme de serios, o rânduială care include pe lângă disciplinarea trupului şi a voinţei şi încercarea continuă de curăţire de patimi, neputinţa unora de a posti prezintă cel puţin aceeaşi doză de seriozitate. Posturile sunt lungi, zilele de post sunt numeroase astfel încât, dacă stai să socoteşti, un ortodox care posteşte se nevoieşte cu această dumnezeiască rânduială aproximativ o jumătate de an! Nu este puţin, dar este de un real folos!
Bineînţeles că, pentru a posti îţi trebuie voinţă, dar şi o disciplinare a minţii prin stăvilirea gândurilor negative care ne şoptesc neîncetat că noi nu putem posti.
Pe lângă năvala gândurilor, mai nou şi mass-media încearcă să explice că a ţine post este un lux! Toate acestea îl provoacă mult pe cel care, începător fiind în ale postului vrea să pună „început bun”! Totuşi Biserica ne arată care sunt foloasele postului, atât cele trupeşti cât, mai ales, şi cele duhovniceşti. Neîndoielnic, pentru omul credincios postul  reprezintă un mijloc excelent, o armă pentru lupta cu sine şi în vederea urcuşului duhovnicesc către Împărăţia lui Dumnezeu.

Câteva motive
Pentru a împlini o rânduială îţi trebuie cel puţin o motivaţie întemeiată. În lumea de astăzi găsim suficiente raţiuni pentru a posti, fie ele numai de natură fiziologică. Medicii au accentuat îndeajuns de mult beneficiile postului pentru un mod de viaţă cât mai sănătos. Organismul uman are nevoie de post, el este astfel conceput încât, pentru a se menţine într-un echilibru îi este necesar postul. De aici, linia care separă aspectul fizic al postului de cel duhovnicesc, este foarte subţire. Cel care se înfrânează de la mâncare poate urca uşor spre o altă treaptă şi anume cea a luptei cu patimile. „Stăpâneşte-ţi pântecele atâta timp cât nu te stăpâneşte el pe tine” – aşa suntem îndemnaţi în Patericul egiptean să luptăm cu patima lăcomiei. Mai mult decât atât, măsura desăvârşită a postului duhovnicesc, cea care o diferenţiază de un simplu regim alimentar, are în vedere şi lupta cu păcatul, transformarea patimilor în virtuţi. „Feriţi-va de a măsura postul cu o simplă înfrânare în ale mâncării. Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă diavolului care, deşi nu mănâncă nimic, nu încetează să păcătuiască” – spune Sfântul Vasile cel Mare, arătând astfel că postul trupesc este nul din punct de vedere duhovnicesc, dacă se rezumă doar la înfrânarea de la mâncare. Privegherea, înmulţirea rugăciunii, milostenia, sunt elemente care întregesc postul în chip frumos postul credinciosului, schimbându-i acestuia haina de nuntă şi învrednicindu-l să intre astfel curat îmbrăcat la Nunta Fiului de Împărat, în Împărăţia lui Hristos. Şi, mai presus de toate motivele, cea mai puternică raţiune de a posti este dragostea de Hristos, dar şi dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. Cel care îl iubeşte pe Domnul vede postul ca un urcuş lin către Împărăţia dumnezeiască şi nimic din ceea ce va face pentru Hristos nu i se va părea imposibil de realizat sau încărcat de greutate. Dimpotrivă. Cu puţină dragoste totul devine uşor. Cei care din motive întemeiate, din raţiuni medicale, nu pot parcurge calea aspră a postului au la îndemână postul duhovnicesc. Pe de altă parte, cei care se ostenesc cu postul şi cu rugăciunile să ia aminte pentru a nu fi biruiţi de o altă „mâncare de dulce” şi anume clevetirea (bârfa). Aceasta este asemănată de unii părinţi cu mâncarea de carne din fratele pe care îl bârfeşti, înţelegând din aceasta că păcatele pe care le putem săvârşi în post şi nu numai, pot fi chiar mai grave decât a mânca de dulce în post. Să luăm aşadar aminte şi să împletim postul trupesc cu cel duhovnicesc pentru ca folosul postirii să se adauge la comoara duhovnicească din Împărăţia dumnezeiască. Post cu folos!