Păcatul fricii

Frica este un foarte mare păcat şi pe foarte mulţi oameni frica îi împiedică să vină la Hristos sau să se convertească sau să fie mai buni. Le e frică. Degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi; dacă ne lipseşte curajul, toate sunt corupte, toate sunt stricate. E virtute esenţială, în lipsa căreia totul se pierde!
Dacă vrei să fii liber, trebuie să ştii să plăteşti. Dacă vrei să fii liber, trebuie să nu-ţi fie frică de moarte...
Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşală, criteriul definitiv este buna dispoziţie. Condiţie neapărat trebuincioasă: a izbuti să-i faci felul ispitei celei mai comune, perfect şi integral redată prin două locuţiuni ale graiului nostru: a-ţi plânge de milă şi a sta ca o curcă plouată.
Bine este a nu simţi vreo atracţie pentru astfel de „roluri”. Nu plătiţi bir suferinţei, complăcându-vă în amintirea şi repalparea ei.
Copleşiţi-o prin transsubstanţializarea ei în sesizare neamăgită a realităţii şi în fericire dârză. Numai starea de fericire dârză dovedeşte că eşti al Domnului.