Pâinea – faţa Domnului sau un aliment banal?

– Mămico, ştii când am simţit pentru prima dată cât de gustoasă e pâinea obişnuită?
– Presupun – a răspuns mama zâmbind.
– Când am împlinit şapte ani şi a venit Postul Mare, eu pentru prima dată am postit cu tine şi cu tata. Eu atunci nu mergeam la şcoală. Şi ţin minte, la noi acasă nu erau nici bomboane, nici biscuiţi, nici pesmeţi vanilaţi. Iar la gustarea de după amiază de la chindii, eu beam suc de roşii cu pâine „de Borodino” – şi atât mi s-a părut de gustoasă!
– Nu „ţi s-a părut”, Nadiuşa, ci aşa este. Pur şi simplu noi nu observăm gustul ei, pentru că ne-am obişnuit să o mâncăm ca „adaos”, ca o completare la altă mâncare… Dar, de fapt, pâinea-i un produs foarte folositor şi hrănitor. În ea oamenii depun multă muncă. Din toate timpurile pâinea a fost considerată mâncare deosebită, aproape sfântă. Însuşi Mântuitorul cu ucenicii Săi au mâncat pâine. Pâinea, în timpul Sfintei Liturghii, după rugăciunea Bisericii, se transformă în Trupul lui Hristos, şi noi ne împătăşim cu ea împreună cu Sângele lui Hristos, transformat din vin.
Mulţi oameni consideră mare păcat să arunci pâinea pe jos sau să arunci resturile şi pâinea la coşul de gunoi.
Tatăl tău a vut o bunică, Daria Ivanovna (tu nu ai văzut-o niciodată, ea a murit demult) – o rusoaică profund credincioasă, care se ruga şi ţinea post foarte mult. Ea şi pe tatăl tău în copilărie îl ducea la biserică şi l-a deprins să se roage. Noi credem că ea şi acum se roagă pentru noi toţi în Împărăţia lui Dumnezeu. Ea niciodată nu arunca pâinea, mânca fiecare bucăţică. Iar dacă, ferească Dumnezeu, pâinea mecegăia, ea tăia cu grijă bucăţile stricate şi le fărâmiţa la păsări… De aceea tatăl tău se supără aşa, când voi la masă nu mâncaţi toată pâinea ci lăsaţi bucăţele…