Păstorul credincios

Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua
într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.
- Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
- Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.
Mirat Moise cere lămuriri:
- Cum aşa?
- În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!
Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios:
- Şi Dumnezeu îl bea?
- Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!
Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
- Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
- Eu găsesc dimineaţa blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
- Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.
Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.
    Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
    - Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!
În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:
- Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...