Porumbiţa sălbatică şi isteaţă

Odată, o porumbiţă sălbatică stătea cocoţată pe o rămurea şi privea în zare, aşteptându-şi soţiorul porumbel, care zburase în căutare de hrană. Cum privea ea, iată că o văzu pe cumătra vulpe care se apropia de copacul pe a cărui rămurea stătea. Şi când se apropie de-a binelea, vulpea îi vorbi.
- Ce faci, porumbiţă? Singură? Nu vrei să-ţi ţin de urât până ţi-o veni porumbelul înapoi? Am să-ţi dau o veste mare, sau ai şi aflat-o?
- Nu ştiu nimic. Ce s-a întâmplat? întrebă porumbiţa.
- Cum, nu ştii? S-a făcut pace între toate animalele şi păsările din lume! Acum orice animal sau orice pasăre, cât de mică ar fi ea, poate sta liniştită lângă orice animal sau pasăre cât de mare sau feroce i s-ar părea, căci nimeni nu are voie să mai atace, spuse şireata vulpe. Dar neîncrezătoare şi prevăzătoare, porumbiţa nu se lăsă înşelată atât de repede, ci continuă să se uite în zare după porumbelul ei.
- Nu cobori? Ce tot priveşti într-acolo? nu se lăsă vulpea.
Ca să scape de ea, porumbiţa răspunse iute:
- Tocmai mă uitam la cei doi lupi puternici cum fugăresc o soră de-a ta. Şi parcă s-ar îndrepta spre copacul ăsta!
- Pesemne că nici ei n-au auzit vestea cea mare, mai apucă să răspundă vulpea, şi o zbughi într-o goană disperată şi nu mai trecu multă vreme pe la porumbiţă.