Povestea casei (poveste populară chinezească)

Toate acestea s-au întâmplat demult, demult şi nici chiar străbunii noştri n-ar mai şti de ele.
Atunci pretutindeni erau numai munţi şi dealuri după dealuri. Oamenii locuiau în peşteri şi aveau ca prieteni păsări şi animale.
Într-o zi, oamenii, păsările şi animalele au pornit împreună după hrană şi tot au mers până au dat de o câmpie.
Deodată vremea s-a schimbat, s-a pornit furtuna şi a început să cadă o grindină cât pumnul. Negăsind nici un adăpost, toţi s-au ales cu capul spart şi cu oasele rupte. Oamenii erau răniţi, păsările cu penele jumulite, iar animalele cu blănurile crâmpoţite. Dintre toţi care au stat în câmpie în timpul furtunii, numai un flăcău, un dragon şi un tigru au scăpat teferi, pentru că
s-au vârât într-o peşteră. Peştera s-a umplut repede cu apă şi n-au mai găsit nici ei un loc ca să se ferească. Flăcăul, dragonul şi tigrul s-au sfătuit ce s-au sfătuit şi s-au hotărât să-şi dureze singuri un adăpost, unde să se ascundă când vremuieşte – o casă. Tigrul a adus fân, dragonul a adus buşteni, flăcăul a făcut un cuţit din piatră, o frânghie din cânepă; toţi într-un gând şi o inimă au clădit o colibă trainică, bucurându-se că vor locui în ea.
N-a trecut mult şi dragonul s-a gândit că ar fi bine să rămână numai el în colibă. Tigrul avea aceleaşi gânduri, dar nici unul nu ştia cum să-i dea afară pe ceilalţi doi, de aceea adesea se certau pentru fleacuri şi fiecine se simţea prost.
Într-o zi au luat o hotărâre – cel care va fi în stare să-i scoată pe ceilalţi doi afară din casă, fără să facă uz de forţă, va rămâne în casă.
Tigrul a fugit afară primul, zicând:
- Am să urlu, am să dau din coadă, am să stârnesc vântul şi o să vedeţi dacă n-o să vă speriaţi!
Cum a terminat de vorbit, a strigat din toate puterile, iar ecoul a răsunat atât de tare în munţi şi în văi, încât te asurzea. În clipa în care a dat din coadă, pietrele şi nisipurile s-au clintit, iar vârfurile munţilor se clătinau atât de tare, de credeai că se vor prăbuşi. Omul şi dragonul, de spaimă, s-au ghemuit într-un colţ al casei; nu îndrăzneau să facă nicio mişcare, darmite să mai iasă afară. Tigrul, văzând că nu-i poate scoate din cuib, s-a întors în casă.
Al doilea care a arătat ce poate a fost dragonul. A fugit afară şi a strigat cât a putut de tare:
- Voi aduce fulgerul, ploaia cu găleata şi tunetele, şi am să văd dacă vă speriaţi sau nu!
Acestea fiind zise, a chemat norii plumburii şi într-o clipă s-a revărsat o ploaie cu găleata, cu fulgere şi trăsnete peste văi şi munţi, care lua totul din cale. Omul şi tigrul s-au ascuns în casă, răsuflarea li s-a tăiat de spaimă şi nici unul nu îndrăznea să iasă afară.
Dragonul, când a văzut că nu-i poate clinti, s-a întors în casă. Tigrul şi dragonul nu mai pridideau lăudandu-şi puterile şi priceperea.
Ultimul la rând a fost flăcăul. A fugit în spatele casei şi a vorbit molcom:
– N-am să strig, n-am să dau din coadă, n-am să stârnesc vântul şi furtuna, nu voi aduce fulgerul şi trăsnetul, mă voi folosi doar de puţin jar.
După cum vorbi a şi luat puţin jar şi a aprins coliba. Dragonul şi tigrul în mare grabă au ieşit afară din casă. Tigrul a fugit în codri, iar dragonul s-a ascuns în fundul mării. Flăcăul îndată a stins focul şi a reclădit coliba.
De atunci oamenii locuiesc în case.