Povestea lui Moş Crăciun

Cândva, la marginea unui oraş, trăia un meşter bătrân care făcea jucării. Tot anul meşterea la ele cu dragoste şi răbdare. Erau minunate şi nu semănau una cu alta.  În Ajunul Crăciunului, bătrânul meşter pleca din oraş să-şi vândă jucăriile. Oamenii din acel oraş nu erau prea bogaţi, aşa că meşterul le vindea jucăriile pe mai nimic. Dar asta nu-i scădea cu nimic bucuria de a face jucării de care copiii să se bucure, după datină, în dimineaţa de Crăciun. Până într-un an în care… Meşterul vânduse toate jucăriile şi se întorcea spre casă. La marginea oraşului s-a oprit să privească o fereastră. Ştia că acolo locuieşte o familie tare săracă şi se întreba ce jucării or fi primit copiii. Trei copii visau cu voce tare:
Dacă am avea un soldăţel de plumb, numai unul, ne-ar fi de ajuns…
Bătrânul ştia că nu mai avea nicio jucărie şi tare ar fi vrut să le dăruiască măcar una. Dar ce minune! Tocmai un soldăţel de plumb răsărise, nu se ştie de unde, în fundului sacului. Şi astfel, dorinţa celor trei fraţi sărmani s-a împlinit. În drum spre casă, bătrânul se gândea: „Aş vrea să fac atât de multe jucării, încât să dăruiesc câte una fiecăruri copil din lume, dar mai ales celor sărmani, cărora n-are cine să le cumpere”. Şi cum mergea aşa, văzu în zăpadă un pui de căprioară care-l privea cu ochi trişti.
Sărmană făptură, ce te doare? Se pare că puiul se rănise la un picior. Cum a ştiut şi cu ce a avut la îndemână, bătrânul i-a legat rana şi l-a ajutat să se ridice. Atunci făptura aceea gingaşă i-a vorbit cu glas limpede ca şi de copil:
Acum văd că ai o inimă bună. Dorinţa ţi se va îndeplini!
Ca din pământ a apărut o sanie fermecată, purtată în zbor de nişte reni minunaţi. Şi bătrânul s-a înălţat cu ei în slava cerului înstelat, spre o lume de basme. Chiar şi hainele lui sărăcăcioase se preschimbaseră în nişte haine neobişnuite, de culoare roşie.
N-ar fi putut spune cât şi pe unde l-a purtat sania fermecată. Într-un târziu a simţit cum coboară lin într-un ţinut înzăpezit, unde îl aştepta o căsuţă cu ferestre luminate. O mulţime de pitici ca şi cei din poveşti l-au întâmpinat bucuroşi. Piticii erau harnici şi îndemânatici, gata să se apuce de treabă. Materialele se găseau din belşug, căci, nu se ştie cum, se înmulţeau mereu şi nu se terminau niciodată. Iar bătrânul meşter priceput îi îndruma pe pitici şi împreună făceau jucării, mereu mai multe şi mai frumoase. Pentru fiecare copil din lume exista jucăria pe care şi-o dorea. În seara de Ajun sosesc colindătorii. La fiecare casă ei aduc vestea minunată a naşterii Domnului şi urează un an bun şi îmbelşugat. Este noaptea în care visele copiilor se împlinesc. A doua zi, în dimineaţa de Crăciun, în jurul bradului împodobit, bucuria nu mai are margini. Niciunul dintre ei n-a fost uitat. După numele sărbătorii, copiii i-au pus numele Moş Crăciun acelui meşter şi aşa a rămas până astăzi.
De aceea, în zilele acestei sfinte sărbători, când stăm cu toţii în jurul mesei încărcate cu bunătăţi, nu trebuie să-i uităm pe cei sărmani. Moşul are grijă de ei doar o dată pe an. Noi trebuie să ne gândim la ei mereu!