Premiul special al juriului

Ce este „Premiul special al juriului”? Niciodată nu am înţeles! De ce se dau premii tuturor elevilor din clasa întâi? Pentru ce există MENŢIUNI fără număr într-o competiţie? De ce toţi copiii câştigă un premiu într-o competiţie? Ca să nu plece dezamăgiţi? Oare este bine aşa sau nu este bine? Pentru ce sunt necesare competiţiile? Dacă sunt concursuri, de ce toţi câştigă? Cine cu cine concurează? De ce părinţii îşi întreabă copilul cât a luat la un test şi apoi aruncă, aproape inevitabil, întrebarea „Dar ceilalţi colegi cât au luat?”. Adică asta s-ar traduce: „Tu eşti idiotul clasei?” sau „Odorul mamii, idolul meu, nu-i aşa că nu mai este altul aşa deştept ca tine?” ?  Sunt multe întrebări de pus şi multe răspunsuri de căutat în ceea ce priveşte competiţia în general. Suntem în competiţie la locul de muncă, în familie, între vecini, între pensionari, chiar şi în cimitir se caută „locul cel mai bun dintre cele disponibile” (de parcă tu o să mai vezi ce admirativ privesc cei care vin la mormântul tău poziţia locului în care îşi putrezesc oasele - iertată-mi fie sinceritatea!). Dincolo de zâmbete, mereu ascundem în noi competiţii de care uneori cei cu care ni se pare că suntem într-o concurenţă nici nu sunt conştienţi.

Concursurile lui Dumnezeu
Oare şi Dumnezeu ne va „premia” pe toţi în viaţa cealaltă? Desigur, Dumnezeu este Iubire! Dacă Dumnezeu ar împărţi toate cu Dreptate, probabil că ar fi vai şi amar de noi! Dar dreptatea lui Dumnezeu este în primul rând plină de Dragostea Lui care depăşeşte orice închipuire a noastră despre ce înseamnă iubirea. Şi totuşi, pe lângă faptul că există Raiul, ştim că există şi iadul. Numai pocăinţa desăvârşită în lacrimi şi prin întoarcerea în fapta cea bună poate pune un criminal lângă un om virtuos. Şanse să câştigăm Premiul cel Mare al Veşniciei Fericite avem toţi! Atenţionări, că suntem pe căi greşite sau că putem mai mult bine decât facem, primim nenumărate. Şi totuşi se pare că nu toţi ţintesc Acel Premiu, Raiul, şi că nu toţi cei care îl visează îl şi primesc. Ce rost ar avea străduinţele în comparaţie cu lipsa lor dacă Bunul Tată ar da tuturor acelaşi loc în veşnicie?

Dreptatea copiilor
Când un copil intră într-o competiţie are alte aşteptări decât ne imaginăm noi. Din păcate noi suntem cei care le deformăm aceste aşteptări şi atitudinea faţă de ceea ce înseamnă concursul şi premiul. Copilul are nevoie să se cunoască pe sine. Are nevoie de cunoaşterea propriilor capacităţi şi limite, fiindcă este în formare şi vrea să ştie ce resurse are. Cu siguranţă el nu-şi propune astfel lucrurile, fiindcă nu ştie să-şi exprime nici măcar în propria minte nevoia de a se cunoaşte. Dar atunci când „câştigă” menţiunea a 7-a se simte doar tolerat, ca unul care de fapt a pierdut dar, ca să nu bocească, i s-a dat ceva şi lui. El vrea doar să ştie corect despre el, copiii fiind cu un dezvoltat simţ al dreptăţii şi de o debordantă sinceritate. La fel se petrece şi când un copil vede că alt copil ia un premiu nemeritat. Copiii simt şi înţeleg acestea fără să le explicăm noi prea multe.  … Pe de o parte în viaţă nu suntem mereu câştigători şi e bine să fim conştienţi de asta! Pe de altă parte, este loc pe lumea aceasta pentru fiecare şi ar fi cel mai bine să fim conştienţi de aceasta şi de faptul că aşa am fost creaţi de Dumnezeu: FIECARE CU ROSTUL LUI! Iar dacă nu reuşim să ne ridicăm la nivelul aşteptărilor este de dorit să încercăm să fim mai buni AZI decât am fost ieri, căutându-ne mai atenţi rostul sau împlinindu-ni-l cu mai multă dragoste şi responsabilitate.  La nivelul aşteptărilor cui să mă ridic? La nivelul aşteptărilor mele! Eu trebuie să fiu mereu nemulţumit de mine, dar nu cu disperare şi deznădejde, ci cu conştiinţa că aş fi putut fi un om bun, un om plin de dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, un om cu milă şi cu responsabilitate, conştiincios şi corect, şi nu am fost. Singura competiţie justificată este cu mine însumi şi pentru premiul Veşniciei Fericite. Căci Dumnezeu NU are un număr limitat de locuri în Rai!!!