Prietenia

Cei mai mulţi dintre noi avem prieteni. Ne întrebăm de multe ori dacă sunt prieteni adevăraţi, pentru că prietenia care este o manifestare a dragostei, este necesar să fie şi adevărată. De aceea întrebarea de mai sus pare a fi justificată. Pare, doar! Întrebarea corectă ar trebui să se refere la propria persoană: cât de adevărată este prietenia mea faţă de celălalt?
Ne raportăm în viaţa de zi cu zi, vrând-nevrând, la semenii noştri. De cele mai multe ori o facem incorect, judecându-i şi găsindu-le „nod în papură” chiar şi pentru o mică greşeală lucru pe care îl facem, din păcate, şi cu cei pe care îi considerăm prieteni. Prietenia capătă valoare atunci când eu, ca prieten, sunt în stare să fac ceva deosebit pentru prietenul meu şi să trec peste greşeli dacă ţin cu adevărat la prietenie. Iuda l-a trădat pe Domnul Hristos cu o sărutare, dar chiar şi aşa Domnul l-a considerat şi l-a numit prieten. „Prietene, cu o sărutare vinzi tu pe Fiul Omului?” l-a întrebat Domnul Hristos pe Iuda după ce acesta l-a sărutat pe obraz trădându-L. Îmi vine de multe ori în minte exemplul prieteniei dintre Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie Teologul, prietenie sfinţitoare şi mântuitoare, pentru că prietenia autentică îl are în vedere inevitabil şi pe Dumnezeu. Când văd, însă, listele de pe reţelele de socializare cu sutele sau miile de „prieteni”, mă întreb ce valoare mai are aceasta în inimile oamenilor năpădiţi de „net” şi până unde se va merge cu relativizarea ei. S-a dovedit până acum că în clipele cele mai grele ale vieţii, Dumnezeu este cel mai bun Prieten pentru noi.