Prietenul devotat (poveste populară)

Trăia odată într-o ţară un om care avea un cal voinic şi frumos cum nu era al doilea. Câştigase cu el orice întrecere, îl luase la vânătoare, la lupte şi de-ar fi călărit zi şi noapte, calul nu se arăta niciodată obosit.
Dar stăpânul lui nu avea grijă de el. După ce descăleca, îl lăsa pe bietul animal în părăsire. Trebuia singur să-şi găsească de mâncare, singur să se adape, singur să se scalde.
Şi calul începuse să mai piardă din puteri; dar stăpânul lui nu observa.
Izbucni războiul şi stăpân şi cal porniră la luptă. Din nefericire, duşmanul se dovedi mai puternic şi, cu o clipă înainte de a fi încercuiţi, stăpânul dădu pinteni calului, îl biciui, dar nimic; calul nu reuşi să fugă şi să-şi poată salva stăpânul. Aşa că amândoi căzură prizonieri în mâna duşmanului. Stăpânul calului acum nu mai era decât un biet sclav care, de frica biciului, nu trebuia să iasă din cuvântul stăpânului său.
Una din muncile sale era şi aceea de a avea grijă de cal. Aşa că trebuia să-l perie, să-i dea de mâncare, de băut, să-l cureţe; căci cel mai mic amănunt dacă
l-ar fi uitat, pe spinarea lui s-ar fi numărat câteva bice bune. Azi aşa, mâine aşa, calul devenise iar un armăsar voinic şi aprig. Şi pe când îl peria fostul său stăpân, parcă îl auzi nechezându-i încet, să nu-l audă şi ceilalţi din jur.
- Stăpâne, dacă-mi făgăduieşti că vei avea grijă de mine şi de azi încolo, te scap de sclavie!
Înmărmurit de bunătatea şi devotamentul calului, mai mult decât de faptul că-i vorbea, omul făgădui că nu-l va mai lăsa în voia sorţii, cum făcuse până acum, dacă avea să-l salveze din puterea duşmanului.
- Mi-am recăpătat forţele! Suie-te pe spinarea mea şi te voi duce ca vântul şi ca gândul la noi acasă! îi spuse calul. Sclavul îl ascultă; profită de o clipă când nu-l observă nimeni şi armăsarul o rupse la goană. Zadarnic încercară zeci de călăreţi să-l ajungă, căci nimeni nu reuşi. Poposiră teferi acasă şi calul îi aminti din nou stăpânului făgăduiala făcută:
- Stăpâne, să nu uiţi că, dacă m-ai fi îngrijit la timp, n-ai fi ajuns prizonier. Ia aminte, şi de azi încolo, ai grijă de mine, chiar fără a avea teama biciului!
Şi el îşi ţinu făgăduiala, căci nu uită niciodată dovada de devotament a bunului său prieten.