Puterea cuvântului

 Nu-i aşa că de multe ori se întâmplă şi parcă din ce în ce mai des ca, atunci când vreţi să exprimaţi o idee, interolcutorul să priceapă cu totul altceva? Da, se poate ca exprimarea să fi fost prea dificilă, sau nepotrivită, însă de obicei înţelesurile greşite apar în pofida unor exprimări simple. De regulă te aştepţi sincer ca astfel de probleme să apară în comunicarea unor cunoştinţe de la adult la copil, deoarece cel din urmă nu poate pătrunde tot mereu înţelesurile exprimate prin limbajul omului mare. Atunci, însă, dacă adultul este înţelept coboară de la înălţimea elocinţei sale de om mare la nevinovăţia şi limbajul simplu al celui mic. Dacă nu, înseamnă că este vanitos şi a îmbrăcat haina groasă a autosuficienţei care îl închide în limitele propriei neputinţe de a comunica şi de a se face înţeles. La fel staul lucrurile şi cu cei care sunt copii în privinţa nivelului duhovnicesc de vieţuire şi de înţelegere. Atunci, aşa cum învaţă Sfântul Apostol Pavel, înţelepciunea celui învăţat va şti să îl hrănească „cu lapte pe prunc” întrucât acesta nu poate primi altfel de hrană, iar pe măsura înaintării sale va primi şi hrană diversificată: „cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi mânca şi încă nici acum nu puteţi, fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare, trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?” (I Cor. 3, 2-3). Mai greu este când ai de a face cu oameni de un nivel intelectual, moral şi duhovnicesc prea scăzut pentru a putea primi învăţături „de esenţă tare”.

Cuvânt care dezbină
Ce anume îi face pe tot mai mulţi oameni să rămână la vârsta copilăriei în privinţa înţelegerii şi să nu îşi dorească să înţeleagă mai mult de la viaţă? Sunt mulţi factori printre care, în mod sigur, cei enumeraţi de Sfântul Apostol Pavel: pizma, cearta, dezbinările şi, de fapt, dorinţa de a rămâne la un nivel de vieţuire trupească, trăind în lumea aceasta doar pentru obţinerea cât mai multor plăceri. Aceştia iau totul în derâdere, au impresia că le este permis să înjosească tot ce doresc ei pentru că îşi arogă în mod greşit frâiele unei libertăţi pe care nu au tăria intelectuală şi morală să o gestioneze în mod raţional, ţinând seama şi de cei alături de care vieţuiesc. Aceşti indivizi împroaşcă cu mizeriile lor fals-intelectuale tot ceea ce reprezintă cel puţin un dram de sacralitate pentru ceilalţi: familie, mamă, tată, Dumnezeu, Biserică şi alte realităţi încă sacre pentru cei mai mulţi dintre oameni. Dacă, însă, li se răspunde cu aceeaşi monedă, aruncă imediat şi cu o ură viscerală mănuşa... discriminării. Libertate şi discriminare, două cuvinte „magice” care, odată intrate în minţile şi în arsenalul lingvistic al acestor oameni bolnavi sunt folosite cu aplomb şi cât mai multă ură. Acestea două au fost printre principalele instrumente folosite de regimurile totalitare care au bântuit lumea în secolul trecut: comunismul şi nazismul. Din păcate, la nivel ideologic, dictatura şi pumnul pus în gură bântuie ca un duh rău minţile multor semeni. Este suficientă parcurgerea unor forumuri în care se dezbat teme de actualitate ... religioasă, desigur, din perspectivă total negativă şi în tonuri încăcate de ură, de înverşunare şi de lipsa de informaţie. Cuvântul omului are putere să uneaască sau să dezbine, să lămurească sau să dezinformeze, să mărturisească adevărul sau să răspândească minciuna. Cel care are conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu în viaţa sa şi înţelege că a face voia lui Dumnezeu presupune a asculta şi a împlini poruncile Sale, nu va încerca niciodată să aducă răul între ceilalţi prin cuvântul său. Este liber să o facă, dar ştie că libertatea sa se consfinţeşte şi se desăvârşeşte în bine, nu în rău.