Rugăciune şi dragoste de Dumnezeu

De vei ieşi din poftirea celor pământeşti prin rugăciune neîncetată şi curată şi în loc de somn te vei odihni de orice gândire la cele de după Dumnezeu şi te vei rezema în întregime numai de pomenirea lui Dumnezeu, se va zidi în tine ca o altă ajutătoare dragostea de Dumnezeu. Căci strigarea din inimă a rugăciunii face să răsară dragostea dumnezeiască, iar dragostea dumnezeiască trezeşte mintea spre descoperirea celor ascunse. Atunci mintea, unindu-se cu dragostea, rodeşte înţelepciunea şi prin înţelepciune dă rostire celor tainice. Căci Dumnezeu-Cuvântul numit prin strigarea simţită a rugăciunii, luând înţelegerea minţii ca pe o coastă, îi hărăzeşte cunoştinţa şi umplând locul ei cu simţire, îi dăruieşte virtutea. Astfel zideşte dragostea făcătoare de lumină şi o aduce la mintea ce şi-a ieşit din sine (ce a intrat în extaz) şi doarme şi se odihneşte de toată pofta pământească. Iar dragostea se află ca o altă ajutătoare a minţii, care s-a odihnit de împătimirea neraţională după cele ale simţurilor. Ca urmare, trezeşte mintea cea curată pentru cuvintele înţelepciunii. Atunci mintea, căutând la ea şi desfătându-se, vesteşte altora simţirile ascunse ale virtuţilor şi lucrările ascunse ale cunoştinţei, ieşind ea prin cuvinte (prin extazul cuvintelor).