Rugăciunea fără putere

De câte ori ne rugăm şi vedem, simţim că nu ni se împlinesc cererile rostite în rugăciune? Pe de altă parte avem în istoria Bisericii noastre, dar şi în prezent, atâtea exemple din care putem lesne vedea că rugăciunile sunt ascultate. Şi totuşi, de ce, de multe ori, nu primim răspuns la rugăciunile noastre, ca şi cum ele s-ar pierde în văzduh? „Rugăciunea mea nu este auzită” spunem de multe ori. Se întâmplă aşa pentru că ea nu are putere şi nu are putere pentru că este frântă, ea provine din ruptura lăuntrică în care mintea nu mai comunică cu inima. Rugăciunea, ca diaolog al nostru cu Dumnezeu, se face deplin atunci când mintea se coboară în inima curăţată de păcate prin pocăinţă. Atunci, rugăciunea noastră va fi smerită şi noi vom şti ce să cerem, iar esenţialul, în orice rugăciune, este cererea prin care îl rugăm pe Dumnezeu să îşi împlinească voinţa Sa în viaţa noastră, aşa cum de altfel cerem în Rugăciunea Domnească: „facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Voia lui Dumnezeu nu este niciodată negativă, ea se plineşte în viaţa noastră prin conducerea către mântuire, către Împărăţia cerurilor. Şi atunci, cererile noastre vor fi împlinite, în voia lui Dumnezeu. Dar, suntem noi pregătiţi să facem şi să acceptăm în viaţa noastră voinţa dumnezeiască? Pentru că, în esenţa ei, a accepta voinţa lui Dumnezeu înseamnă a-ţi purta crucea vieţii cu demnitate şi cu nădejde.