Rugăciunea neîncetată

Să nu socotească cineva, fraţii mei creştini, că numai cei sfinţiţi şi călugării sunt datori să se roage neîncetat şi totdeauna, şi nu şi mirenii. Nu, nu. Toţi creştinii îndeobşte sunt datori să se afle totdeauna în rugăciune. Căci Prea Sfântul Filotei, patriarhul Constantinopolei, scrie în „Viaţa” Sfântului Grigorie al Salonicului, că avea un frate iubit, numit Iov, om foarte simplu şi tare virtuos, cu care vorbind odată Sfântul îi grăi şi despre rugăciune şi despre datoria fiecărui creştin de rând să se nevoiască totdeauna la rugăciune şi să se roage neîncetat. Căci Apostolul Pavel porunceşte tuturor creştinilor îndeobşte: „Rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes. 5, 17). La fel zice şi Proorocul David, măcar că era împărat şi avea toate grijile împărăţiei sale: „Văzutu-L-am pe Domnul înaintea mea pururea” (Ps. 15,8), adică Îl văd în chip înţelegător prin rugăciune pe Domnul totdeauna înaintea mea. Iar Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu învaţă pe toţi creştinii, spunându-le că trebuie să pomenim prin rugăciune numele lui Dumnezeu de mai multe ori decât răsuflăm.
Sunt datori toţi creştinii îndeobşte, de la mic la mare, să spună totdeauna rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” şi să se obişnuiască totdeauna să o spună şi mintea şi inima lor? Gândiţi-vă cât Îl mulţumim pe Dumnezeu prin aceasta şi cât folos vine din aceasta, dacă a trimis, din marea Lui iubire de oameni, şi un înger din cer ca să ne descopere, ca să nu mai avem nici-o îndoială despre aceasta.
Dar ce zic mirenii? „Noi suntem prinţi în atâtea treburi şi griji ale lumii şi cum e cu putinţă să ne rugăm neîncetat?”
Eu le răspund că Dumnezeu nu ne-a poruncit nici-un lucru cu neputinţă de împlinit, ci ne-a poruncit numai acelea pe care putem să le facem. De aceea şi aceasta este cu putinţă să o împlinească fiecare: să caute cu osteneală mântuirea sufletului său. Căci dacă ar fi cu neputinţă, ar fi cu neputinţă tuturor mirenilor îndeobşte şi nu s-ar afla atâţia şi atâţia care o împlinesc în lume.