Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6500 RON

1 GBP = 5.8180 RON

1 XAU = 344.1075 RON

1 AED = 1.2660 RON

1 AUD = 3.0368 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8953 RON

1 CAD = 3.3893 RON

1 CHF = 5.0964 RON

1 CNY = 0.6422 RON

1 CZK = 0.1980 RON

1 DKK = 0.6671 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2774 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9944 RON

1 KRW = 0.3380 RON

1 MDL = 0.2617 RON

1 MXN = 0.2743 RON

1 NOK = 0.4198 RON

1 NZD = 2.7572 RON

1 PLN = 1.1482 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4254 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1175 RON

1 XDR = 6.1277 RON

1 ZAR = 0.2497 RON

Editia 8174 - 02 mai 00:55

Rugaţi-vă pentru pacea lumii

Autor: Preot Antonio ARONEASA

Publicat la 22 februarie 2016

Nu există slujbă a Bisericii în care credincioşii să nu fie chemaţi la rugăciune pentru pace

Nu există slujbă a Bisericii în care credincioşii să nu fie chemaţi la rugăciune pentru pace. „Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm” – este chemarea la rugăciunea pentru pace adresată de către preot de fiecare data când rosteşte ectenia mare. „Să ne rugăm pentru pacea lumii …” este o altă cerere cuprină în slujba Miezonopticii. Întreg cultul ortodox este străbătut, în diferitele slujbe săvârşite în biserică, de rugăciuni adresate lui Dumnezeu pentru pacea lumii. Războiul, lupta cu celălalt cauzată de diferite motive nu este un lucru firesc şi de aceea Biserica, chiar şi în vreme de pace, nu încetează a se ruga lui Dumnezeu pentru menţinerea acesteia.
Întâlnirea providenţială dintre Papa Francisc şi Patriarhul Kiril al Rusiei a avut ca rezultat un document, o declaraţie comună din care răzbate ca un fir roşu chemarea la unitate, la înţelegere şi la încetarea învrăjbirii dintre oameni şi dintre popoare. Situaţia conflictuală care durează de ani buni de zile în Siria şi care se acutizează tot mai mult pe măsura trecerii timpului este tot mai îngrijorătoare. De asemenea, în măsura în care tot mai multe state se implică activ în conflict, fiorul rece şi gândul şoptit rostit cu groază referitor la începerea  unui al treilea război mondial, toate acestea aduc dorinţa de pace în actualitate. Evident, ne este teamă de un conflict şi fiecare are, personal, motive diferite de teamă. Însă, dorinţa de pace, rugăciunea pentru pace nu trebuie să fie „activate” din acest motiv. Aceasta ar fi o motivaţie izvorâtă din teama mai mult sau mai puţin egoistă de viitorul nostru. Înainte de a fi preocupaţi de noi înşine, s-ar cuveni să trecem prin filtrul raţiunii şi prin adâncul inimii felul în care îşi trăiesc viaţa cei care se află în mijlocul războiului, cum ei sunt nevoiţi să îşi regândească planurile zilnic în funcţie de desfăşurarea ostilităţilor. Să ne gândim cum sunt nevoiţi aceşti oameni să trăiască în suflet cu perspectiva morţii apropiate la fiecare pas.  

„Fericiţi, făcătorii de pace”
Făcător de pace devine cel care mijloceşte pentru aplanarea unui conflict, între două sau mai multe persoane. Această sentinţă este valabilă şi la nivel internaţional. Sunt state, sau mai degrabă conducători care, din dorinţa de a-şi pune în evidenţă forţele distructive, puterea militară dar, mai presus de orice, orgoliul diabolic, vor să intre în conflict văzându-se ca potenţiali câştigători. Cred, însă, că sunt oameni de stat care îşi doresc cu adevărat un climat de pace şi folosesc mijloacele necesare pentru atingerea acestui scop. Sunt puţini cei care se află în poziţia de a negocia politic pacea în Siria, iar ei sunt cei care deţin frâiele acestei lumi, cei care conduc lumea. Pacea poate fi negociată, însă, şi altfel şi pentru aceasta omul nu trebuie să fie aşezat într-o poziţie strategică. Poziţia pe care o putem adopta fiecare dintre noi, cei ce credem, este în genunchi, înaintea lui Dumnezeu, iar tratativele sunt rugăciunile înălţate întru nădejdea păcii. Pe lângă cultul public la care suntem chemaţi să luăm parte săptămânal, în rugăciunile noastre de acasă îi putem cere lui Dumnezeu pace pentru lumea aceasta. „Doamne, te rugăm, dăruieşte pace lumii acesteia”. Este firesc ca fiecare dinte noi să adauge în canonul să de rugăciune o astfel de cerere, iar cel care nu este silit de îndatoririle zilnice să scurteze rugăciunea, poate zăbovi mai mult cerând de la Dumnezeu pacea, pentru că orice gând, cât de scurt, îndreptat către Dumnezeu este o rugăciune. Începutul Triodului, noua călătorie duhovnicească pe care o începem, este un bun prilej pentru stăruirea în rugăciune, iar dorinţa de pace este o „cerere bună” pe care Dumnezeu o va asculta. „Dă, Doamne, pace lumii acesteia!”   
 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie