Schimbarea inimii noastre

Praznicul Schimbării la Faţă ne poate sădi în inimi ideea de schimbare, necesitatea schimbării în bine, pentru a putea privi cu gând curat, cu inimă curată la Dumnezeu. În ceea ce ne priveşte pe noi, nu este vorba despre o „schimbare la faţă”, ci o schimbare în inimă, pentru că aceasta este adâncul nostru de unde ies cele bune şi cele rele. Schimbarea noastră este necesară pentru a-l putea vedea pe Dumnezeu. Pentru a putea face schimbarea este nevoie în primul rând de voinţă, de paşii făcuţi măcar până la poalele muntelui de unde Dumnezeu îl poate face pe cel ce suie muntele să vadă treptat lumina Sa, fără să orbească, pentru că aceasta este deodată lumină curăţitoare şi sfinţitoare. Părintele Constantin Galeriu spune că Schimbarea la Faţă este „evenimentul divin care grăieşte veacului nostru: ce omul poluează, Dumnezeu transfigurează. Bătrânul proverb «Omul sfinţeşte locul» se cuvinte îndreptat: Dumnezeu-Omul şi omul lui Dumnezeu sfinţesc locul”. Aceasta este o problemă gravă, extrem de actuală şi de dureroasă pentru că omul nu numai că nu sfinţeşte locul, ci tot mai mult îl pângăreşte şi asta pentru că nu mai este omul lui Dumnezeu. Omul care sfinţeşte este sfântul, sau cel care caută măcar sfinţenia străduindu-se în acest sens să urce muntele taboric al virtuţilor spre primirea deplină a luminii dumnezeieşti în inimă şi în toată făptura sa. Sfântul Serafim de Sarov este unul din exemplele cele mai elocvente al omului, al sfântului care nu distruge natura, ci o sfinţeşte prin dumnezeiasca lumină care iese din el ca o binecuvântare, curăţind, binecuvântând şi sfinţind totul în jurul său. Cel care se face purtător de lumină dumnezeiască răspândeşte şi în jurul său aceeaşi lumină, iar veacul nostru are nevoie tot mai mare de astfel de purtători de lumină. La primirea acestui dar şi în acelaşi timp la această slujire este chemat fiecare dintre noi.