Sfântul Grigorie Palama

În a doua Duminică din Postul Mare Biserica Ortodoxă îl pomeneşte pe sfântul Grigorie Palama, unul dintre cei mai luminaţi dascăli şi sfinţi ai Bisericii, cu o contribuţie hotărâtoare în ceea ce priveşte învăţătura de credinţă ortodoxă.
Născut în 1296, la Constantinopol unde tatăl lui primise funcţia de înalt demnitar la curtea imperială, Grigorie rămâne orfan de tată, ajungând să fie îngrijit de împăratul bizantin Andronic al II-lea Paleologul (1282-1328). Fiind înzestrat cu o inteligenţă deosebită, împăratul bizantin spera ca Grigorie să ajungă, asemenea tatălui său, un înalt demnitar la curtea imperială. Nu s-a întâmplat aşa deoarece, la vârsta de 20 de ani Grigorie alege calea monahală, retrăgându-se, în anul 1316, în Sfântul Munte, la mănăstirea Vatoped.
Timp de opt ani îl are ca îndrumător duhovnicesc pe cuviosul Nichifor din Singurătate. De la Vatoped ajunge la Lavra Sfântului Athanasie Athonitul, iar după trei ani de vieţuire în acest loc, pleacă la schitul Glossia unde un grup de monahi practicau rugăciunea lui Iisus avându-l ca îndrumător pe monahul Grigorie. Întrucât turcii tulburau liniştea celor care se nevoiau în rugăciune, sfântul Grigorie, împreună cu ceilalţi isihaşti de la Glossia, pleacă la Tesalonic stabilindu-se la schitul de pe muntele Veria unde practică în continuare viaţa de asceză şi rugăciunea lui Iisus. După puţin timp pleacă din nou la Muntele Athos, stabilindu-se în schitul „Sfântul Sava”.

Disputa cu Varlaam
După anul 1330, călugărul catolic Varlaam, originar din Calabria, un om foarte învăţat de altfel, soseşte la Constantinopol şi începe să batjocorească practica isihastă a rugăciunii lui Iisus spunând că această practică este eretică. De asemenea, acesta afirma că lumina dumnezeiască pe care aceştia o vedeau în urma practicării rugăciunii, este o lumină creată, acuzându-i aşadar că sunt sub înşelare diavolească.
La rugămintea monahilor athoniţi  sfantul Grigorie îi răspunde lui Varlaam, iar în anul 1340, alcătuieşte împreună cu monahii din Sfântul Munte „Tomul aghioritic” în care răspunde tuturor acuzaţiilor nedrepte ale călugărului Varlaam. Disputa dintre „palamiţi” şi „varlaamiţi” nu se încheie, ci degenerază, iar cel acuzat de toate tulburările apărute este sfântul Grigorie care în anul 1344 este întemniţat. În anul 1347 este eliberat şi ajunge arhiepiscop de Tesalonic.
Sfântul Grigorie Palama nu a mărturisit doar cu cuvântul şi în scris învăţătura cea dreaptă ci şi cu viaţa, suferind adeseori prigoane. În ultimii trei ani de viaţă sfântul Grigorie a săvârşit numeroase minuni, vindecând bolnavi şi intrând încă din timpul vieţii în credincioşilor.

Învăţătura despre energiile necreate
Ceea ce nu au priceput Varlaam şi susţinătorii lui, tributari concepţiilor din teologia latină referitoare la graţia creată, era faptul că noi nu ne împărtăşim de fiinţa dumnezeiască, dar că ne putem împărtăşi de Dumnezeire prin intermediul energiilor necreate. Ei susţineau, în disputa legată de lumina divină necreată că noi nu ne împărtăşim de fiinţa divină şi că prin urmare lumina văzută de isihaşti este una creată, tocmai pentru că nu cunoşteau teologia energiilor necreate conform căreia noi ne putem împărtăşi de Dumnezeu. Nu de fiinţa Sa, ci de harul Său necreat pentru că Dumnezeu, în iubirea sa faţă de oameni revarsă neîncetat harul Său pentru ca oamenii să guste de aici, aşa cum spunea sfântul Simeon Noul Teolog, „arvuna” Împărăţiei cerurilor.
Învăţătura despre energiile necreate este esenţială ortodoxiei întrucât prin intermediul ei putem înţelege corect relaţia dintre Dumnezeu şi creaţia Sa fără să cădem în concepţii străine învăţăturii creştine ca panteismul. Sfântul Grigorie Palama nu este cel care „înfiinţează” această dogmă, aşa cum greşit afirmă unii critici şi ca şi cum ortodoxia ar fi fost străină de această învăţătură până în secolul XIV. El este cel care o lămureşte, o cristalizează atunci când a fost necesar. Învăţătura despre energiile necreate arată încă odată faptul că Dumnezeu este Treime de Persoane şi că Persoanele Treimice comunică cu creaţia, neîncetat prin intermediul harului. Energia necreată nu este Persoana, ci lucrarea Persoanei în lume şi putem spune plastic că harul dumnezeiesc este mâna pe care Bunul Dumnezeu o întinde fiecărui om în parte pentru a-l ridica de la pământ la cer.