Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul

Dascăl neîntrecut al pocăinţei, ierarh înţelept şi bun liturghisitor, om de carte şi de arte, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (aprox. 1640/1650 - 1716), fascinează nu numai prin ceea ce se vede din puternica şi roditoarea sa personalitate, dar şi prin ceea ce nu se vede, prin tainele pe care numai Dumnezeu le ştie despre el şi care ne atrag sufletele într-o căutare însufleţită de mirare sfântă. Aflaţi la trei secole distanţă, nu putem vedea decât parţial acea lumină descoperită sub vălul smereniei sfântului de pronia lui Dumnezeu. Viaţa Sfântului Antim rămâne încă, cel puţin în prima jumătate a ei, o taină pentru noi.
În contextul politic, cultural şi eclesial din preajma anilor 1700, prietenia şi conlucrarea Mitropolitului Antim cu domnitorul binecredincios Constantin Brâncoveanu, cât şi relaţiile personale cu întâistătătorii ortodocşi, ne oferă atât lămuriri, cât şi uimiri legate de personalitatea uriaşă a Ierarhului Martir Antim Ivireanul.
Despre originea sa georgiană vorbeşte însuşi Sfântul Antim, când semnează pe cărţile tipărite de el: „Antim Ivireanul”, „Antim, georgian de neam”, „Antim ieromonahul, tipograful din Iviria”.
Anton Maria Del Chiaro spune că Antim „era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii, pe care, având în vedere influenţele orientale georgiene, în broderii şi ornamentaţii, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob”, adică din copilărie. Acelaşi autor notează în monografia sa că mitropolitul Antim a fost „sclav în tinereţe”, iar ucenicul său, Mihail Iştvanovici arată că tânărul Andrei a fost răpit de unii compatrioţi de-ai lui, care l-au vândut ulterior turcilor şi astfel a fost scos din ţara sa natală.
A fost eliberat din robie de către Patriarhul Dositei Nottara al Ierusalimului, care l-a călugărit şi l-a adus egumen la mănăstirea Cetăţuia din Iaşi unde l-a cunoscut şi pe Mitrofan al Huşilor.
La îndemnul patriarhului Dosithei Notarra al Ierusalimului, Antim (deja călugăr, poate chiar ieromonah) a venit pe meleagurile româneşti pentru a lucra la împlinirea planului patriarhului Dosithei de a apăra Ortodoxia prin tipărirea a cât mai multe cărţi de cult şi de cultură, iniţiativă susţinută material şi de domnitorii români Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu.
Cert este că Antim a devenit apoi ucenic tipograf al episcopului Mitrofan al Huşilor (cel care a tipărit Biblia de la Bucureşti în 1688), de la care a şi învăţat limba română şi şi-a desăvârşit arta tiparului. După ce Mitrofan este ales episcop de Buzău în iunie 1690, ieromonahul Antim, preluând tipografia din Bucureşti, va tipări prima carte semnată de el în luna octombrie a anului 1691.
Faptul că Antim îl socotea mereu pe domnitorul Constantin Brâncoveanu binefăcătorul său, iar pe mitropolitul Teodosie îl pomeneşte ca părinte ocrotitor ne dovedeşte că amândoi au avut încredere în el şi l-au iubit încă de la început. De aceea, amândoi l-au şi susţinut, nu doar la tipărirea cărţilor, ci şi la avansarea pe cele mai înalte trepte şi răspunderi eclesiale (stareţ, episcop şi mitropolit).
Pentru viaţa sa înaltă duhovnicească oglindită şi în activitatea sa tipografică şi culturală la 22 februarie 1708, a fost înscăunat mitropolit al Ungrovlahiei.
Dar Antim, s-a dovedit nu doar un bun tipograf, cleric şi predicator, dar şi un bun chivernisitor al bunurilor bisericeşti în perioadele sale de stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Țării Româneşti (1708 – 1716).
Traducerile cărţilor bisericeşti de cult şi de cultură din limba greacă şi tipărirea lor în limba română reprezintă o lucrare prin care Sfântul Antim Ivireanul a îmbogăţit viaţa Bisericii Ortodoxe Române, noi folosind astăzi în mare parte aceleaşi formule şi expresii liturgice precum le-a lăsat el. Printre cele mai remarcabile cărţi tipărite sub îndrumarea Sf. Antim Ivireanul sunt: Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (1691, limba greacă), Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilă (1699), Liturghierul greco-arab (1701, prima carte tipărită cu caractere arabe din lume), Învăţături creştineşti (1700), Noul Testament (1703).
Sfântul Mitropolit Antim a rămas în Biserica Ortodoxă Română predicatorul exemplar, care a izbutit să transmită învăţăturile de credinţă creştină într-un stil unic. Didahiile sale (28 de predici şi cuvinte catehetice) rostite în perioada slujirii lui ca mitropolit ni se descoperă ca o operă complexă, în care sunt prezentate şi armonizate învăţături dogmatice, liturgice, morale, îndemnuri şi rugăciuni personale într-o exprimare românească excepţională şi originală, şi o unitate neegalată de sensibilitate poetică şi viziune teologică.
La 5 februarie 1713, de ziua prăznuirii Sfintei Agata, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, Mitropolitul Antim Ivireanul se hotărăşte să clădească mănăstirea Tuturor Sfinţilor, pe locul unde era o veche biserică de lemn cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, în care se păstra Sfântul Mir. Sfântul Antim pune toată averea sa pentru ridicarea din temelie a acestui sfânt lăcaş „întru slava şi mulţumita însuşi celui întru Troiţă Dumnezeu şi întru cinstea şi lauda Tuturor Sfinţilor”.
Antim a tipărit primele cărţi în limba arabă (Liturghierul şi Ceaslovul în variantă bilingvă greco-arabă) pentru creştinii din Siria, unde a trimis şi prima tipografie cu caractere arabe (la Alep, în 1704). În anul 1709, mitropolitul ivirean a trimis o tiparniţă în Georgia, ţara sa natală. La Tbilisi, ucenicul său, Mihail Iştvanovici, a scos la lumină primele cărţi liturgice în 1709 (Evanghelia şi Liturghierul).
Înflăcărat patriot şi luptător împotriva asupririi turceşti, ca şi voievodul şi susţinătorul său Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Antim este acuzat de trădare şi arestat de Nicolae Mavrocordat (primul domnitor fanariot) în primăvara anului 1716. Forţat să-şi dea demisia şi refuzând, Mitropolitul Antim este caterisit pe nedrept de Patriarhia ecumenică, urmând să fie închis pe viaţă, în mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe drum, însă, în ultimele zile ale lunii septembrie 1716, ostaşii turci l-au omorât, aruncându-i trupul în apele râului Tungia. Astfel şi-a încheiat martiric viaţa cel ce s-a pus zi de zi în slujba lui Hristos şi a Bisericii.
Abia după 250 de ani, în 1966, Patriarhia Ecumenică a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Antim Ivireanul. În şedinţele de lucru din 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a proclamat solemn canonizarea Sfântului ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Țării Româneşti, aşezându-l în rândul sfinţilor, prin trecerea în calendarul Bisericii noastre, cu ziua de prăznuire anuală la 27 septembrie.