Sfântul Ioanichie

Urmând marilor „sfinţi zăvorâţi”, care se zideau pe ei înşişi în chilii sau peşteri, lăsând doar o mică deschizătură pentru primirea puţinei hrane sau a Sfintei Împărtăşanii, au apărut sihaştrii.
Un astfel de sfânt a fost şi Sfântul Cuvios Ioanichie care s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea.
Sfântul Cuvios Ioanichie este unul din cei mai renumiţi sihaştri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede că acesta era cu metania din Mânăstirea Negru Voda de alături, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea.
Râvnind fericitei vieţi pustniceşti şi arzând pentru dragostea lui Hristos, Sfântul Ioanichie a trăit în peştera sa mai bine de 30 de ani, vreme în care acesta nu a văzut chip de om, numai ucenicul său aducându-i pâine şi apă, o dată pe săptămână.
Din pricina inaccesibilităţii locului, ucenicul îi dădea hrana coborând-o, pană la gura peşterii, într-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul său credincios, egumenul de la Mânăstirea Negru Voda din Câmpulung îi trimitea, din când în când, Sfintele Taine spre Împărtăşire.
Sfântul Ioanichie şi-a cunoscut din-nainte sfârşitul, astfel încât, şi-a săpat singur mormântul în peştera în care a vieţuit. Apoi, culcându-se în mormânt, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Cu trecerea anilor, numele Sfântului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar peştera lui s-a părăsit din cauza muntelui abrupt. În primele decenii ale secolului al XX-lea, coborându-se egumenul schitului cu o frânghie în peşteră, a descoperit osemintele întregi ale acestui mare sihastru, aşezate cu bunăcuviinţă în fundul peşterii. Erau galbene, binemirositoare şi acoperite cu o pânză de paianjen. Deasupra mormântului erau săpate în piatră aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.
După descoperirea acestora, rămăşiţele Cuviosului Ioanichie au fost aduse din peşteră în Mânăstirea Cetăţuia şi înhumate cu mare grijă, după o cuvenită slujbă, în aşteptarea canonizării ce va urma. In anul 1997, la mutarea cimitirului într-o latură a curţii, actuala obşte monahală a găsit osemintele în aceeaşi stare plăcut mirositoare. Sfintele Moaşte au fost spălate şi unse cu mir, după care au fost reînhumate într-o raclă, aşteptându-se în continuare hotărârea Sfântului Sinod.
Când s-a construit pridvorul cel nou al bisericii, prin daniile cititorilor revistei Formula As, părintele stareţ Modest Ghinea a primit binecuvântarea Preasfinţitului Calinic Argeşanul de a-l picta pe sfânt pe peretele exterior. Singurul impas a fost acela că nu se ştia chipul cuviosului.
Intr-o noapte, unul dintre fraţi l-a visat pe Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul, şi trăsăturile chipului său i
s-au întipărit în memorie. Astfel, sfântul a fost zugrăvit în frescă după arătarea minunată din visul ucenicului.
Până la canonizarea Sfântului Ioanichie de la Valea Chiliilor – Cetăţuia, sfintele sale moaşte s-au aflat păstrate, cu evlavie, într-o sfântă raclă din biserica de la Mânăstirea Cetăţuia.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, a hotărât: „De acum înainte şi în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana lui să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre.”