Sfinţii întocmai cu apostolii (VI)

Politica adoptată de sfântul Constantin cel Mare a fost influenţată de relaţia sa cu Biserica, de faptul că, după anul 312, deşi nu primeşte botezul, împăratul Constantin se converteşte la creştinism.
De altfel practica primirii Botezului la vârsta maturităţii este una des întâlnită în epocă. Sfântul Grigorie de Nazianz este botezat la vârsta de 28 de ani, Sfântul Vasile cel Mare la la 26 de ani,iar sfântul Ioan Hrisostom la vârsta de 25 de ani.
Deşi practica botezării pruncilor este de origine apostolică, totuşi este des întâlnită amânarea botezului, chiar şi în secolul IV.
Astăzi, în spaţiul românesc avem  de a face,în mod obişnuit, cu rare excepţii, cu oameni politici creştini, în marea lor majoritate ortodocşi. La nivel european, rădăcinile creştine ale Europei sunt renegate, iar politicile sunt trasate şi formulate după alte standarde, cum ar fi corectitudinea politică, toleranţa, mentalitatea seculară. Toate acestea, deşi la suprafaţă au în vedere crearea unei lumi mai sigure pentru cetăţenii europeni, conduc de fapt către o societate despiritualizată şi către un totalitarism ideologic, în care libertatea este dirijată şi nuanţată de factorii enumeraţi mai sus. Într-o astfel de lume, ţări ca Franţa interzic purtarea simbolurilor religioase în public, sau în Italia,o ţară prin definiţie catolică, se poate discuta despre interzicerea punerii sfintei cruci în instituţiile publice, la fel cum în România, de câţiva ani, o mână de oameni reprezentanţi ai curentului secularist luptă împotriva icoanelor şi inventează tot felul de ceremonii de-a dreptul diabolice doar de dragul câştigului şi al luptei făţişe împotriva creştinismului.

Fundamentalismul
secular
Iată cât de departe se află o lume autodeclarată liberă, de adevărata libertate hrănită de duhul Bisericii lui Hristos, în care împăratul Constantin cel Mare şi alţi împăraţi bizantini au înţeles să integreze într-un mod armonios populaţia unui Imperiu multicultural şi multireligios.
Ideologia seculară dă naştere însă, conform analiştilor şi teoreticienilor politici, în analogie cu fundamentalismul islamic, unui fundamentalism secular. Conform acestui tip de fundamentalism „instituţionalizarea ca sistem socio-politic a unei morale seculare sau a unei religii e recunoscută ca fundamentalistă atunci când e acceptată şi impusă prin lege drept singura morală şi unicul temei al raţiunii morale sau al doctrinei politice acceptabile care poate legitima şi structura nu doar informarea şi dezbaterea publică, ci de asemenea şi întregul spaţiu public şi principalele instituţii sociale, inclusiv familia.
Într-un stat fundamentalist islamic, premisele creştinismului nu pot fi introduse nici în dezbaterea publică (de ex., discutarea politicilor publice), nici în spaţiul public (de ex., expunerea publică a icoanei Învierii lui Hristos). Acelaşi lucru se petrece şi într-un stat fundamentalist secular; diferenţa e doar că interdicţia se aplică dintr-o perspectivă seculară.
În ambele cazuri, discursul public e obligat să se conformeze discursului oficial, instituţionalizat şi legiferat... În genere, scopul social este de a reteza orice legătură între cultura seculară contemporană şi cultura creştină care a structurat Apusul vreme de peste un mileniu şi jumătate” (Mark J. Kerry, în www.familiaortodoxa.ro/2013/10/05/statul-fundamentalist-secular).  
Cât de departe se află Europa de duhul care l-a insuflat pe Sfântul Constantin cel Mare şi de geniul său politic prin care a ştiut să creeze un imperiu stabil, dând populaţiei libertatea de manifestare religioasă, o libertate inspirată de credinţa împăratului în Hristos.