Simplitatea inimii

Inima curată este o condiţie primordială pentru dobândirea vederii lui Dumnezeu. O spune chiar Domnul Iisus Hristos şi tot El ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu va fi a celor care sunt asemenea pruncilor, nu la minte ci la nevinovăţie. Dar, câţi dintre noi mai suntem preocupaţi în mod practic de aceste realităţi duhovniceşti? Câţi dintre noi, cei ce ne numim creştini, suntem atinşi de aceste adevăruri nemuritoare care ne arată negreşit şi sensul adevărat al vieţii? Ne risipim zilnic, clipă de clipă, în activităţi practice care ne îndepărtează evident de scopul real al vieţii creştine. Este adevărat că, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, cel ce vrea să mănânce este dator să muncească, dar în acelaşi timp orice lucru suntem chemaţi să îl facem ca pentru Domnul. Inima este simplă atunci când omul nu poate cugeta cu vicleşug la nimic din ceea ce îl înconjoară. Ritmul nefiresc al vieţii nu este o scuză pentru a avea o inimă vicleană. Şi totuşi, cât de trist este să vieţuieşti lângă semenul tău având tot timpul „o vagă bănuială” în privinţa nesincerităţii lui. Dacă ai încredere în cel de lângă tine, lumea te încadrează în categoria celor naivi. Însă credinţa în Dumnezeu nu poate să nu îl includă şi pe aproapele chiar dacă, faţă de cel care îţi înşeală încrederea îţi manifeşti o oarecare rezervă normală. Totuşi, inima simplă, lipsită de viclenie transmite şi raţiunii bunătatea sa astfel încât îl vezi bun şi pe semenul tău pentru că, în adâncul nostru, fiecare dintre noi suntem buni, pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu. Omul curat, în inima sa lipsită de viclenie, poate vedea în fiecare dintre semenii săi chipul lui Dumnezeu.