Curs BNR

1 EUR = 4.9764 RON

1 USD = 4.6687 RON

1 GBP = 5.8125 RON

1 XAU = 357.7647 RON

1 AED = 1.2712 RON

1 AUD = 2.9982 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8906 RON

1 CAD = 3.3943 RON

1 CHF = 5.1404 RON

1 CNY = 0.6447 RON

1 CZK = 0.1970 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0966 RON

1 HUF = 1.2610 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0228 RON

1 KRW = 0.3383 RON

1 MDL = 0.2591 RON

1 MXN = 0.2704 RON

1 NOK = 0.4231 RON

1 NZD = 2.7527 RON

1 PLN = 1.1514 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4259 RON

1 TRY = 0.1438 RON

1 UAH = 0.1172 RON

1 XDR = 6.1447 RON

1 ZAR = 0.2433 RON

Editia 8168 - 23 apr 11:17

Tinerii ortodocşi români din Europa Centrală, întruniţi la Freiburg

Autor:

Publicat la 09 octombrie 2017

n perioada 29 septembrie-1 octombrie a avut loc, la Freiburg, a zecea reuniune anuală a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania

Tinerii ortodocşi români din Europa Centrală, întruniţi la Freiburg

În perioada 29 septembrie-1 octombrie a avut loc, la Freiburg, a zecea reuniune anuală a Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania (ATORG). Invitatul din acest an a fost părintele diacon Sorin Mihalache de la Universitatea din Iaşi. Subiectul întrunirii a fost dialogul dintre ştiinţele contemporane şi credinţă.
Peste 150 de tineri români din Germania, Austria, Anglia, Elveţia, dar şi invitaţi din România au participat la întâlnirea aniversară a asociaţiei. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, reuniunea a fost organizată la Freiburg, cu sprijinul parohiei româneşti „Sf. Mina” din oraşul de la poalele Munţilor Pădurea Neagră, informează Ierom. Ioan Popoiu, Consilier Mass Media al Eparhiei.
Vineri seara, în deschiderea conferinţei, diac. Teodor Tăbuş, coordonatorul echipei de organizare, a explicat celor prezenţi actualitatea subiectului din acest an, anume dialogul dintre ştiinţele contemporane şi credinţă. Pr. Nicolae Gilla, vicepreşedintele asociaţiei şi Dl. Dumitraş Ionescu, membru al comunităţii din Freiburg şi cunoscut teolog, au dezvoltat tema cu referiri la Cartea Genezei.
Sâmbătă dimineaţa, PS Episcop vicar Sofian Braşoveanul, preşedintele asociaţiei, a salutat pe toţi cei prezenţi şi a prezentat pe părintele Sorin Mihalache, invitatul din acest an, cunoscut pentru conferinţele sale în care evidenţiază faptul că teologia, filosofia, psihologia, matematica şi fizica se întâlnesc pentru a-L slăvi pe Dumnezeu.
Părintele diacon, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi autor a mai multor volume dedicate teologiei şi ştiinţei, a vorbit despre frumuseţea diversităţii din creaţie, pe care a interpretat-o ca o expresie a marii bunătăţi a lui Dumnezeu, revărsată în creaţie prin mulţimea de energii.
Echilibrul extraordinar al lumii întregi – macrocosmos – e comparabil cu echilibrul activităţilor cerebrale ale omului –microcosmos-, în care tainic locul precis al „eu”-lui este imposibil de definit. Însă amândouă existenţele tainice, ale lumii şi omului, trimit mai departe pe credincios către taina lui Dumnezeu, Care este comuniune de persoane şi izvor de iubire în nenumărate chipuri.
Discursul părintelui Mihalache a implicat răspunsuri şi opinii ale tinerilor angajaţi în diverse ramuri ale ştiinţelor: inginerie, medicină, psihologie, arte, fizică. Au fost exprimate diferite opinii despre influenţa, pozitivă sau negativă, pe care locul de muncă o poate avea asupra înaintării în credinţă.
Aşa cum a precizat PS Sofian, prima „înghiţitură” din paharul ştiinţei aduce deseori în sufletul cercetătorului îndoiala sau necredinţa, însă ultima „înghiţitură” readuce credinţa profundă.
Orice experienţă de viaţă, de muncă, de întâlnire cu altul sau cu altceva ne poate ajuta să descoperim încă o părticică din universul spiritual, până atunci ascuns. Este însă foarte important ca tânărul să ştie cărei experienţe să îi lase loc în sufletul său şi căreia nu, pentru că omul este ceea ce el însuşi trăieşte în fiecare secundă a existenţei sale.
După masa de prânz au fost constituite grupe de discuţii organizate în funcţie de interesele şi pregătirile celor prezenţi  – fizică, biologie-chimie, psihologie, medicină, arte, matematică, iar concluziile au fost prezentate în plen, urmând o nouă serie de explorări inedite ale legăturilor dintre ştiinţe şi credinţă, realizate de părintele Sorin Mihalache.
Tinerii prezenţi la ATORG au participat duminică la Sfânta Liturghie oficiată de PS Sofian Braşoveanul în biserica St. Cyriak a parohiei „Sf. Mc. Mina” din Freiburg-Lehen.
În omilia rostită în cadrul slujbei, părintele Sorin a vorbit celor prezenţi despre iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga creaţie, pe care noi o putem descoperi la orice pas.
După împărtăşirea credincioşilor, în încheierea Sfintei Liturghii,  PS Sofian a mulţumit tinerilor pentru prezenţa numeroasă şi interesul arătat dialogului dintre ştiinţă şi credinţă, exprimându-şi bucuria de a se afla din nou la Freiburg, în mijlocul credincioşilor care s-au implicat în mod deosebit în organizarea acestui eveniment anual dedicat tineretului ortodox românesc din Europa Centrală.
La invitaţia Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, întâlnirea din 2018 va avea loc în incinta Centrului Mitropolitan de la Nürnberg.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie