Un Jihad… paşnic?! (II)

În majoritatea ţărilor musulmane, războiul islamiştilor împotriva celor de alte credinţe este făţiş, căpătând tot mai mult aspecte violente soldate cu omorârea creştinilor din aceste ţări. Situaţia devine aici tot mai îngrijorătoare, în ultimele două săptămâni tensiunile extinzându-se şi în Ierusalim. Aici au fost împrăştiate de către extremiştii islamici ameninţări scrise prin care toţi creştinii din Ierusalim sunt avertizaţi să părăsească Oraşul Sfânt până în 19 iulie – dată care coincide cu sfârşitul Ramadanului, altfel vor fi omorâţi. În mesajul transmis se spune astfel: „spunem creştinilor şi necredincioşilor: plecaţi acum sau vă vom omorî până ce nu se apropie Fitr (sărbătoarea care marchează sfârşitul Ramadanului). Şi veţi fi sacrificaţi aşa ca şi oile. O lună este suficient ca să plecaţi”. De asemenea, în atentatele de acum două săptămâni din Franţa, Tunisia şi Kuweit, revendicate de ISIS, au murit alte zeci de persoane. Desigur, se poate argumenta spunând că aceia care comit astfel de atentate sunt fanatici. Aşa este, însă fanatismul lor este fundamentat pe cartea lor sfântă, Coranul, despre care susţin că este revelată şi în care există numeroase versete în care musulmanii sunt îndemnaţi concret să îi omoare pe cei necredincioşi, fiindu-le promisă, pentru fapta lor, răsplata veşnică (aceste aspecte sunt detaliate de pr. prof. dr. Emil Jurcan în articolul „Coranul - argument pentru violenţă?” care poate fi citit la www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/islam/coranul-argument-pentru-violenta-71881.html). De aici se poate observa faptul că musulmanii pot fi foarte uşor fanatizaţi având ca bază chiar cartea lor sfântă, ceea ce nu se poate spune despre creştini unde acţiuni de genul celor purtate de Inchiziţie nu pot avea ca fundament Sfânta Scriptură, ele fiind considerate derapaje de la învăţătura de credinţă.

Cele două case
De asemenea un alt punct la fel de important al islamului este legat de felul în care ne privesc ei pe noi, pe creştini în general. În secolul al VIII-lea un jurist musulman pe nume Abu Hanifa a introdus diviziunea islamică a lumii în două case: Casa Islamului sau Casa Păcii (Dar al-Islam, în limba arabă) şi Casa Războiului (Dar al-Harb). Din Casa Războiului fac parte ţările în care musulmanii sunt minoritari, iar islamul nu este încă o religie dominantă, iar în Casa Păcii sunt cuprinse ţările islamice. Numărul musulmanilor din „Casa Păcii” depăşeşte 1 miliard şi jumătate, iar datoria principală a celor de aici, în viziunea fanaticilor şi nu numai, este convertirea celor din Casa Războiului la islam, chiar dacă aceasta presupune crima sau războiul. Oricât de mult ne-am strădui să „spiritualizăm” conceptul de Jihad din islam, acesta este caracterizat şi de latura fizică, extrem de vizibilă, care constă în războiul pur şi simplu.
Dincolo de aspectele exotice şi interesante care ţin mai ales de mistica islamică, dar şi de islam ca religie, rămân aceste realităţi evident de dureroase care duc la uciderea atâtor creştini nevinovaţi, mulţi dintre ei copii. Asupra acestor aspecte negre care întunecă cerul islamului nu sunt încă aduse lămuriri concrete şi concludente de către musulmanii care se numesc moderaţi. Şi mai trist este, însă, faptul că în ţările europene nu se spune mai nimic despre drama creştinilor din ţările în care ISIS deţine  controlul.