Voia lui Dumnezeu

Oare de câte ori ne dorim ca în viaţa noastră să se facă într-adevăr voia lui Dumnezeu? „Facă-se voia Ta!” Cu câtă deplinătate a conştiinţei cerem de la Bunul Părinte acest lucru, în rugăciunea pe care cei mai mulţi dintre noi o rostim cel puţin o dată în zi? Noi cunoaştem în general voinţa dumnezeiască în ceea ce priveşte viaţa noastră, întrucât această voinţă este exprimată în legea morală dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură. O ştim din Porunci, din cuvintele Domnului şi ştim de fapt că Dumnezeu „vrea ca tot omul să se mântuiască…”. El nu vrea osânda veşnică a nimănui, aşa cum ar dori omul pătimaş pedepsirea unui răufăcător şi, prin urmare, cu mine vrea acelaşi lucru: să mă mântuiesc, să trăiesc o viaţă evanghelică în care să fiu şi altora lumină către mântuire. Dumnezeu este voitor a tot binele pentru tot omul. Însă uneori acest bine ca urmărire a binelui veşnic, a mântuirii omului, poate căpăta de multe ori accente dramatice, dureroase, neplăcute în viaţă. Pentru îndreptarea omului Dumnezeu poate folosi bisturiul suferinţei aşa cum medicul este nevoit să taie trupul bolnav pentru a-l însănătoşi, sau să îi administreze tratamente puţin plăcute. În acest sens şi „facă-se voia Ta” poate avea astfel de înţelesuri în viaţa noastră.

Voinţa dumnezeiască spre mântuire
Cunoscându-ne propriile păcate, ştiind că viaţa noastră nu este una tocmai plăcută lui Dumnezeu, mai putem spune cu deplină încredinţare „facă-se voia Ta?”.
Aşa ar trebui pentru că binele pe care Dumnezeu ni-l vrea este unul veşnic şi de aceea uneori este necesar ca El să taie cu dragostea Sa în trupul păcatului ţesut ca un parazit pe fiinţa noastră.
Această operaţie nu este tocmai plăcută, aşa cum a accepta voia lui Dumnezeu în mod deplin în viaţa noastră înseamnă de multe ori a renunţa la a face lucruri aparent obişnuite, pe care le facem în mod obişnuit, dar care nu sunt bune.
Voia lui Dumnezeu manifestată în viaţa noastră are efecte benefice încă de aici întrucât această aşezare a noastră în „mâinile dumnezeieşti” va face ca pe pământul în care ne trăim viaţa noastră să fie ca în cer: „precum în cer aşa şi pe pământ”. Cerul pe pământ este adus printr-o vieţuire curată, plăcută lui Dumnezeu. Aceasta, fireşte, nu se întâmplă brusc, ci treptat asemenea unui urcuş pe parcursul căruia poţi întâlni şi obstacole, ispitele prin care cel rău urmăreşte se te îndepărteze de mântuire. Însă, dacă „unde voieşte Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii …” – aşa cum rostim într-una dintre cântările de la Praznicul Naşterii Domnului, cu atât mai mul,dacă vrea Dumnezeu se biruieşte neorânduiala păcatului. Totul depinde însă de alegerea omului: Dumnezeu îşi va face voia Sa în viaţa noastră dacă noi vrem lucrul acesta. Dacă îi cerem cu credinţă şi nădejde „facă-se voia Ta…” atunci Dumnezeu într-adevăr va lucra în viaţa noastră astfel încât paşii noştri prin această viaţă să fie făcuţi spre mântuire, iar urmele lăsate să fie călăuză pentru cei care vor să urmeze urcuşul duhovnicesc.