Vreau semn!

O frumoasă poveste spune că un bărbat tânăr, după o zi de muncă, s-a dus să îşi răcorească faţa cu apa dintr-un lac aflat în apropiere. S-a aplecat cu faţa de lucuiul apei şi când s-a uitat a văzut alături de chipul său oglindit în apă, un alt chip înspăimântător de urât. L-a întrebat cine este şi a aflat că acela era îngerul morţii care venise să îl ia tocmai pe el. Omul a început să se tânguiscă, să spună că nu este pregătit, că este încă tâmnăr şi l-a rugat pe înger să îl mai lase pe pământ. După ce i-a fost ascultată cererea tânărul l-a mai rugat pe înger ca atunci când va veni să îi ia sufletul să îi trimită un semn pentru a se pegăti. După ce a petrecut viaţa cu bune şi cu rele, adunând cele necesare, fiind când vesel când trist, după mulţi ani, fără a-şi mai aminti de întâmplarea petrecută în tinereţe, s-a dus la acelaşi lac. Când s-a aplecat a văzut din nou chipul îngerului morţii simţindu-i în acelaşi timp şi atingerea rece. Uimit şi contrariat în acelaşi timp, i-a reproşat îngerului faptul că a venit fără să îi trimită semn precum i-a făgăduit. „Ţi-am trimis multe semne până acum, dar pe toate le-ai ignorat. Fiecare cută apărută pe faţa ta, fiecare durere adâncă, fiecare fir de păr alb apărut, au fost semne menite să te pregătească pentru călătoria veşnică, să îţi amintească de iminentul sfârşit. Dar tu, copleşit de viaţa de zi cu zi, nu le-ai luat în seamă. Aşadar, semnele ţi-au fost trimise, dar tu nu ai vrut să le vezi”.
Oare noi, cât de des ignorăm semnele care vin să ne arate că viaţa noastră aici şi acum este o pregătire pentru dincolo? Dumnezeu ni le trimite, dar noi tot surprinşi ne arătăm atunci când vedem cum moartea îşi face de lucru printre oameni!