Vremea este a mărturisi!

Veacul ne doboară din ce în ce mai mult şi nebunia lumii ne apleacă tot mai mult cu faţa la pământ. Din făpturi menite îndumnezeirii – „Dumnezeu S-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască”, spune sfântul Atanasie cel Mare, cuvânt care a devenit „motto-ul” spiritualităţii ortodoxe – ne transformăm viaţa într-un mod animalic de raportare la cele înconjurătoare. Şi mai dezgustător decât atât, omul, prin îndepărtarea sa de Izvorul vieţii se coboară la un mod de existenţă inferior chiar animalului, fiind în stare de fapte cumplite, pe care nici în cele mai negre gânduri şi visuri nu şi le poate închipui o minte sănătoasă.  Toate acestea, pentru că omul, fiind la mijlocul crucii existenţei, între materie şi duh, între Dumnezeu şi lume, preferă să uite şi să batjocorească şi una şi alta trăindu-şi viaţa
într-un mod egoist din care să extragă atât cât se poate propria plăcere. Nu contează dacă pentru realizarea „sco-pului” diabolic calcă peste sufletele semenilor, nu contează dacă ucide o viaţă, o speranţă în inima vreunui semen, nu contează dacă fură dreptul la existenţă al altora prin toate mijloacele satanice pe care modernitatea i le pune generos la îndemână. Pretutindeni omul de azi aşteaptă să se petreacă o nenorocire şi crede că sfârşitul îl pândeşte la orice pas. Teama nejustificată de nenorocire, de neajunsuri pe care noi o numim „stres” alungă din inimile noastre pacea, liniştea necesară comuniunii cu Dumnezeu. „Ca în primele zile ale Bisericii, lumea actuală e străbătută de nelinişte, anxietate, dezorientare; alături de un progres exterior şi de o unificare crescândă a lumii cunoscute, ca odinioară în universul Imperiului Roman, dăinuie impresia unei catastrofe iminente ce ameninţă civilizaţia şi lumea întreagă, presimţirea unui amurg sângeros, a unui vuiet apocaliptic”. Aceste rânduri au fost scrise de părindele Andrei Scrima cu referire la o perioadă recentă şi întunecată a istoriei noastre, regimul comunist, în care fiecare creştin care nu şi-a trădat crezul putea oricând să devină martir pentru Hristos, asemenea martirilor din primele veacuri. Însă, situaţia nu s-a schimbat decât la suprafaţă unde, sub masca libertăţii creştinul este constrâns să se ghideze după principii păgâne, să îşi trădeze vocaţia şi să îşi schimbe crezul. Cei care refuză toate ispitirile lumii sunt numiţi „fundamentalişti”, înapoiaţi.                               

Mărturisirea credinţei
Marii duhovnici ai neamului spun într-un glas că trăim vremuri apostolice. De ce? Pentru că suntem chemaţi să mărturisim, să răspândim în lume asemenea Sfinţilor Apostoli Crezul creştin, dreapta credinţă şi să chemăm prin propriul mod de a trăi viaţa creştină autentică, întreaga lume la Hristos. Noi astăzi am întors spatele Mântuitorului, în loc să ne întoarcem adâncul inimii către  El pentru a putea răspunde, cu dragoste,  celor care pălmuiesc identitatea noastră creştină, a neamului, apărată şi păstrată cu atâta trudă de înaintaşi. Aici nu este vorba însă numai de neam, ci de întreaga lume ceştină care a întors spatele lui Hristos preferând deşertăciunea unei vieţi aparent tihnite, adevărului mântuitor care cere înainte de toate renunţare la sine. Trăim într-adevăr vremuri apostolice pe care suntem datori să le tratăm cu maximă seriozitate şi să nu dăm curs inversării întunecate a valorilor pe care societatea actuală o promovează tot mai mult.