Zgârcenia şi vindecarea ei

Se povesteşte că demult, demult trăia un morar ce mânca la o masă o turtă cât roata morii de mare şi tot nu se mai sătura. Într-o zi la acest morar veni Sfântul Petru cu un ucenic de-al lui, cu doi saci de grâu să-i macine.
Era aproape ora mesei când se termina cu măcinatul grâului şi morarul cu coptul turtei pe care o mânca la prânz. Când moşul luă turta din vatră, Sfântul îi zise:
- Moşule, dă-mi şi mie o bucată de turtă!
- De unde să-ţi dau şi ţie, dacă mie singur nu-mi ajunge?
- Nu te îndoi, moşule, că iţi va ajunge!
Luă Sfântul Petru turta, pe care i-o dădu moşul, o tăie în bucăţi
şi începu a o împărţi oamenilor de
la moară, apoi luă şi el o bucată dându-i moşului bucata ce rămase.
Morarul se posomorâse: vedea el bine că va rămîne flămând! Dar, minune! Mâncând bucata de turtă, se sătură mai bine decât atunci cînd mânca o turtă întreagă.
- Cum se face că acum m-am săturat cu o bucăţică? Îl întrebă pe Sfintul Petru. Eu nu pot pricepe asta!
- Înainte nu te săturai pentru că mâncai singur. Acum, când ai împărţit şi altora, ţi-a dat Dumnezeu saţ.