Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 22:07

6 din 10 salariaţi intenţionează să îşi schimbe jobul în următorul an

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 09 octombrie 2018

6 din 10 salariaţi intenţionează să îşi schimbe jobul în următorul an

Salariul, reputaţia companiei şi programul de lucru sunt principalele criterii în alegerea unui loc de muncă, arată un studiu eJobs, care atrage atenţia că 6 din 10 angajaţi au în plan să-şi schimbe jobul în următoarele 12 luni şi doar 3% sunt decişi să rămână la actualul loc de muncă pentru mai mult de 3 ani.
În faţa deciziei de a pleca din companie, doar managerul direct (29%), colegii de echipă (21%) şi CEO-ul (20,6%) ar putea avea o influenţă asupra angajaţilor. Doar 4% spun că ar putea fi întorşi din drum de Managerul de HR.
Studiul a fost realizat în perioada august - septembrie 2018, pe un eşantion de 1.300 de respondenţi.
În ceea ce priveşte procesul de recrutare, principalele reproşuri pe care le primesc angajatorii români sunt lipsa de feedback în urma interviurilor de angajare, refuzul de a face public nivelul salariilor şi durata proceselor de recrutare. Potrivit eJobs, doar 3 din 10 companii vin cu o reacţie în urma discuţiilor cu un candidat. „70% dintre respondenţi au declarat că nu ar mai aplica niciodată, în viitor, pentru un job deschis într-o companie cu care au o astfel de experienţă - au mers la interviuri în urma cărora nu au primit niciun fel de răspuns. Cu alte cuvinte, se reconfirmă faptul că feedback-ul este principala metodă de «retenţie» a candidaţilor şi că ignorarea lui aduce deservicii majore reputaţiei de angajator. Pe termen lung, se poate dovedi cea mai mare piedică în a aduce oameni valoroşi în companie”, spune Bogdan Badea (foto), CEO eJobs România. Practic, lipsa feedback-ului este una dintre principalele nemulţumiri ale candidaţilor şi angajaţilor români, iar 4 din 10 candidaţi se plâng de faptul că nu primesc niciun fel de răspuns de la recrutori, în urma interviurilor de angajare.
Pe de altă parte, întrebaţi care sunt principalele criterii în funcţie de care îşi aleg angajatorul, 86% dintre respondenţi au pus, în vârful clasamentului, salariul şi pachetul de beneficii.
Aproape la fel de importantă (84%) este reputaţia companiei, criteriu a cărui importanţă creşte de la an la an. Pentru 73% contează programul de lucru, 72% menţionează flexibilitatea companiei, iar 16% menţionează, în premieră, părerile actualilor angajaţi despre companie şi felul în care compania se preocupă de starea lor de bine la muncă.
„Dacă acestea sunt criterii generale care predefinesc alegerile candidaţilor, când vine vorba despre exemplul practic al celei mai recente angajări, 73,4% dintre respondenţi spun că au fost convinşi să aplice sau să accepte un job în compania pentru care lucrează în prezent de reputaţia pe care aceasta o are în piaţă. Pentru 66,4% cel mai mult a contat primul interviu cu recrutorul, în timp de 53,4% au menţionat părerile foştilor şi actualilor angajaţi – adică, tot o formă de reputaţie organizaţională”.
Întrebaţi ce apreciază cel mai mult la un proces de recrutare, 65% pun pe primul loc întrebările relevante în cadrul interviurilor. Urmează feedback-ul rapid venit din partea recrutorilor şi detalierea anunţului de angajare. În plus, 32,4% dintre respondenţi apreciază atunci când salariul este specificat în anunţ, iar 30% se aşteapta ca recrutorul să poată răspunde la întrebări tehnice care ţin de fişa postului.
„Subiectul transparentizării salariilor devine din ce în ce mai actual şi ne apropiem cu paşi repezi de atingerea acestui prag. Acest lucru a fost confirmat, recent, de numărul impresionant de oameni care accesează zilnic Paylab.ro, primul comparator de salarii din România. În doar trei luni, peste 50.000 de angajaţi au intrat pentru a vedea cum se poziţionează pe piaţa salariilor”, spune Bogdan Badea.
O altă concluzie a studiului este legată de modul în care candidaţii îşi doresc să fie abordaţi de către angajatori. „În 2018 şi, cu siguranţă, pentru încă mult timp de acum încolo, candidaţii şi angajaţii îşi doresc să vadă la angajatori o abordare foarte umană şi personală, motiv pentru care atunci când fac orice fel de evaluare a acestora primele aspecte pe care le menţionează sunt cele care ţin de criterii strict subiective. Spre exemplu, întrebaţi care au fost motivele pentru care au plecat de la ultimul job, 52% au răspuns că nu erau fericiţi şi motivaţi. 35,8% nu se simţeau apreciaţi, iar 31,3% erau nemulţumiţi de salariu. Asigurarea satisfacţiei angajaţilor este, de altfel, şi principala recomandare pe care o au de făcut departamentului de HR, după cum arată studiul”.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie