A fost odată o Revoluţie…

Oricât ne-ar părea de nefiresc celor care am trăit evenimentele, există o generaţie care nu ştie mare lucru despre Revoluţie, sau nu o înţelege…

25 de ani – interval aproximativ egal cu cel despre care Brucan proorocea că ne va fi necesar să ne apropriem democraţia – reprezintă jumătate din perioada în care România a fost sub dominaţia unei doctrine politice adusă cu tancurile şi instalată prin teroare şi forţă. Revoluţia din 1989 este, probabil, cea mai importantă transformare pe care a cunoscut-o societatea românească, realizată de către ea însăşi, fără intervenţii din exterior. 

Acumulara presiunilor exercitate asupra celor mai elementare nevoi ale supravieţuirii nu a aşteptat decât o scânteie pentru a declanşa incendiul. S-a vorbit tendenţios, despre o lovitură de stat. Nu a fost nici pe departe. Fără ca mulţi dintre cei implicaţi în evenimente să-i realizeze dimensiunile, schimbarea a fost radicală. România este poate singura ţară din Est care n-a mai trecut prin faza unei perestroici de catifea. Ceea ce unii dintre vecinii noştri au obţinut în ani sau luni, noi am dobândit într-o noapte de foc, plătind pentru asta preţ de sânge şi vieţi omeneşti.

Mulţi îşi pun încă întrebări şi caută adevărul despre Revoluţie. Acest adevăr este însă compus dintr-o sumă de adevăruri individuale, pentru că fiecare a văzut Revoluţia în felul său. Câteva lucruri mi se par însă a fi dincolo de orice controverse.

A fost o Revoluţie, cu adevărat. O lovitură de stat n-ar fi schimbat decât nume şi persoane. Aceasta a schimbat din temelii un sistem, chiar dacă desăvârşirea transformării a fost şi este lungă şi anevoioasă.

Sacrificiile umane reale, necesare poate, au fost cele de la Timişoara şi cele de la Bucureşti de dinaintea constituirii baricadei. Cele care au urmat au fost doar rezultatul tragic al confuziei generale şi ale feluritelor diversiuni individuale sau de grup. Teroriştii ca entiate au fost inventaţi pentru că Revoluţia avea nevoie de un adversar palpabil, împotriva căruia să-şi poată asuma victoria. Valoarea victoriei este direct proporţională cu rezistenţa manifestată de duşmanul înfrânt. Or, Ceauşescu cedase înainte să se declanşeze ofensiva finală.

Cine a tras? Cine a făcut victimele? Răspunsul, limpede, evitat de o bună bucată de vreme este: Armata. Cea care a primit ordinele directe de represiune. Securitatea a fost prevăzătoare şi şi-a chemat, încă dinainte de declanşarea evenimentelor, oamenii în sedii şi i-a dezarmat. Miliţia, buimacă la debut, a optat din timp pentru cu revoluţionari. Represiunea a luat sfârşit odată cu fraternizarea ostaşilor de pe tancuri, din dimineaţa zilei de 22 decembrie. Cel mai nociv rol în clarificarea evenimentelor l-au jucat comandanţii armatei (foşti dezertori, sau acuzaţi de spionaj) care au încercat din răsputeri să-şi acopere urmele – dealtfel cât se poate de evidente – şi să transfere răspunderea asupra securiştilor.

Cât de “autorizaţi” au fost “emanaţii”? O revoluţie nu are decât reguli generale – de direcţie şi semnificaţii ale acţiunii. Restul normelor se crează ad-hoc. Primii beneficiari – cu sau fără merite evidente – sunt cei care s-au aflat la locul şi momentul potrivit. Şi nu au plătit cu viaţa acest privilegiu. Cât de justificată a fost prezenţa multora în structurile noii puteri? Asupra acestei chestii s-ar putea glosa la nesfârşit. Problema revoluţionarilor este una delicată. Personal, refuz ideea recompenselor materiale pentru jertfa mai mică sau mai mare pe altarul libertăţii. Refuz să cred şi că numărul (nu mă mai refer la calitatea) celor care şi le arogă are vreo legătură cu realitatea. Adevăraţii eroi ai Revoluţiei odihnesc pentru vecie în cimitirul care le-a fost dedicat, alături de terorişti pe cont propriu şi victime întâmplătoare ale tirurilor bezmetice. Perseverenţa cu care reclamă privilegii nu-i face decât să se aşeze, cu tupeu, în panoplia complexă a profitorilor Revoluţiei.

Este în lucru, la Parchetul General, un “dosar” al Revoluţiei. Ca să stabilească şi să dovedească ce? Cu siguranţă că Ceauşescu, din mormântul său mai mult sau mai puţin secret, împărtăşeşte acest demers…