A murit Nicolae Purcărea, „Neînfrântul”

Unul dintre „Tezaurele Umane Vii” ale Braşovului a trecut la cele veşnice. Nicolae Purcărea, artist şi fost deţinut politic s-a născut în Şcheii Braşovului, în data de 13 decembrie 1923 şi a plecat dintre noi vineri, 25 septembrie 2015, la vârsta de 91 de ani. Purcărea a fost deţinut politic atât în perioada comunistă, cât şi înainte, pe vremea mareşalului Ion Antonescu. În 1936, pe când avea doar 13 ani, Nicolae Purcărea a început să simpatizeze cu „Frăţiile de Cruce”, mişcări care împărtăşeau convingeri legionare. S-a înrolat pentru că, spunea el, „oricât de indiferent erai, nu aveau cum să nu te mişte cântecele legionare”, cântece patriotice ce inspirau pe români în lupta pentru libertate şi rezistenţă naţională. Prima arestare a venit la numai 17 ani, când regimul Antonescu l-a condamnat la 17 ani de închisoare pentru „activitate legionară şi terorism”. După aproximativ 3 ani de stat în închisoare, a fost eliberat la începutul anului 1944 pentru a pleca pe front. Nici măcar aici nu s-a putut bucura de libertatea pe care o conferă unui militar o perioadă de război, deoarece la 23 august a fost închis din nou, fiind considerat „duşman al poporului”. Eliberat în 1945, a reuşit să urmeze cursurile Academiei Comerciale din Braşov, însă nici de această dată nu avea să se bucure prea mult de linişte. În 24 ianuarie 1950 a ţinut o cuvântare care a pus Securitatea pe urmele lui, printr-o vânătoare aprigă, care l-a determinat să se refugieze în pădurile de lângă Curtea de Argeş. Nu a durat foarte mult până a fost prins de securişti şi condamnat la alţi 7 ani de închisoare. De această dată avea să ia contact cu terifiantul fenomen cunoscut sub numele de „reeducarea de la Piteşti”. A trecut cu bine peste această unitate a terorii şi a ajuns şi în alte locuri de temut ale perioadei comuniste, cum sunt Canalul Dunăre - Marea Neagră, Jilava şi Gherla. În această din urmă închisoare comunistă a fost trimis la izolare pentru 7 luni, până la eliberarea din 1956. Nu s-a putut întoarce însă acasă, deoarece a primit domiciliu forţat în Bărăgan, unde şi-a cunoscut viitoarea soţie, şi ea fost deţinut politic. Nu a apucat însă să se bucure de postura de tânăr căsătorit prea mult, deoarece în 1958 a primit o nouă condamnare, de data aceasta fiind trimis la muncă silnică în lagărul din Noua Culme. Până în 1964, când avea să fie eliberat din nou, a ajuns şi în Delta Dunării şi la Aiud. După cei 20 de ani de pătimire, Nicolae Purcărea avea să spună: „Nu cel ce ţine bâta în mână e puternic, ci cel ce rezistă loviturilor, el iese biruitor”. 

 

 

După ce a fost eliberat s-a întors la casa părintească, unde s-a dedicat sculpturii în lemn. Totodată, artistul a publicat şi două volume, „Ţara mea de basm. Rostuirea artei populare” şi „Urlă haita… Piteşti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud”, şi a fost declarat Tezaur Uman Viu. „Arta populară este arta îndeletnicirii poporului nostru. Arta populară este o artă care îmbină utilul cu frumosul. De la prima pictură pe o lingură de lemn şi sculpturi pe diverse obiecte, oamenii s-au specializat, iar acum există o diversitate în domeniu. Nişte străini mi-au spus că suntem ţara cea mai bogată şi cea mai înzestrată cu obiecte de artă populară. Am o casă pe strada Pe Tocile, la nr.15, unde am adunat foarte multe obiecte de artă populară. Vă invit să o vizitaţi, vă invit să vizitaţi ceea ce este frumos”, spunea Nicolae Purcărea, în decembrie 2013, când a fost omagiat în plenul Consiliului Judeţean, la vârsta de 90 de ani. „Ar fi foarte bine să meargă şi picioarele. Capul merge, dar picioarele nu prea mai merg. Dacă aş avea aceeaşi energie ar fi foarte bine. Spunea cineva că nu îi este frică de nimic în viaţă, dar îi este frică de Dumnezeu, de păcat şi de momentul în care forţele fizice îl vor părăsi. Aşa se întâmplă şi cu mine acum, forţa fizică nu prea mai este aceeaşi”, spunea fostul deţinut politic la acelaşi eveniment. 

 

 

Foto sus: Nicolae Purcărea  în casa sa din Braşov, de Pe Tocile.