Curs BNR

1 EUR = 4.9765 RON

1 USD = 4.6373 RON

1 GBP = 5.8018 RON

1 XAU = 350.3208 RON

1 AED = 1.2626 RON

1 AUD = 3.0320 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.8988 RON

1 CAD = 3.3966 RON

1 CHF = 5.0832 RON

1 CNY = 0.6399 RON

1 CZK = 0.1978 RON

1 DKK = 0.6673 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2662 RON

1 INR = 0.0556 RON

1 JPY = 2.9616 RON

1 KRW = 0.3369 RON

1 MDL = 0.2597 RON

1 MXN = 0.2686 RON

1 NOK = 0.4220 RON

1 NZD = 2.7605 RON

1 PLN = 1.1498 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0504 RON

1 SEK = 0.4261 RON

1 TRY = 0.1428 RON

1 UAH = 0.1171 RON

1 XDR = 6.1121 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8173 - 30 apr 03:05

Absolvent de grădiniţă

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 17 iunie 2015

Absolvent de grădiniţă

Nu numai la încheierea studiilor universitare absolvenţii sărbătoresc şi sunt sărbătoriţi de părinţi şi prieteni. Peste 140 de micuţi de la Grădiniţa „Martinică” au spus ieri „La revedere, grădiniţă!” la festivitatea simbolică de absolvire. Cele cinci grupe mari au pregătit mai multe cântecele şi dansuri şi i-au emoţionat pe părinţii şi bunicii care au venit să îi vadă. Mari emoţii au avut şi educatoarele, care şi-au ascuns lacrimile în spatele buchetelor de flori primite de la micuţi. Cea mai puternică impresie asupra micilor absolvenţi au lăsat-o sutele de confetti care au zburat la finalul festivităţii.
145 de preşcolari de la Grădiniţa „Martinică” din Răcădău şi-au luat la revedere de la doamnele educatoare şi de la sălile de clasă care i-au găzduit vreme de trei ani.
Festivitatea de absolvire este o tradiţie pentru această unitate de învăţământ, astfel că, şi în acest an, generaţia de copii 2012-2015 a marcat cum se cuvine terminarea anilor de grădiniţă. „Atmosfera e foarte emoţionantă, atât în rândul copiilor şi părinţilor, cât  şi a cadrelor didactice. Am văzut lacrimi în ochii copiilor, a fost o perioadă foarte frumoasă. Când ne despărţim de copii avem sentimente de părere de rău, dar şi de mulţumire că i-am format pentru un drum complicat”, a declarat Lenuţa Enache, director Grădiniţa cu program prelungit nr. 17 „Martinică”. Cele cinci grupe mari au avut propriile momente artistice, însă unele cântece le-au interpretat împreună. Cei mai mulţi dintre micuţi nu vor la şcoală încă şi spun că o să le ducă lipsa colegilor de la grădiniţă. „Am recitat o poezie, am dansat şi am cântat, nu îmi pare bine că termin grădiniţa, că e mai greu la şcoală”, spune un băieţel. „Ei sunt colegii mei cei mai dragi”, mărturiseşte o fetiţă. La finalul festivităţii de absolvire s-au împrăştiat sute de confetti, care au fost pe placul preşcolarilor. Părinţii şi bunicii au avut mari emoţii iar cei mai mulţi au imortalizat momentele artistice ale copiilor. „A fost emoţionant, mai ales că Luca o să intre acum în clasa 0, mă bucur pentru asta, spune o mămică. „A fost o atmosferă foarte plăcută şi eu sunt o plângăcioasă de fel, nu îmi plac despărţirile, cred că am preluat toate emoţiile copilului”, recunoaşte o altă mamă. După trei ani de grădiniţă, micuţii vor lua la toamnă primul lor contact cu şcoala, în clasa pregătitoare.



 

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie