Curs BNR

1 EUR = 4.9762 RON

1 USD = 4.6699 RON

1 GBP = 5.7698 RON

1 XAU = 344.5697 RON

1 AED = 1.2715 RON

1 AUD = 3.0092 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.9039 RON

1 CAD = 3.4052 RON

1 CHF = 5.1198 RON

1 CNY = 0.6444 RON

1 CZK = 0.1969 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0971 RON

1 HUF = 1.2629 RON

1 INR = 0.0560 RON

1 JPY = 3.0160 RON

1 KRW = 0.3388 RON

1 MDL = 0.2600 RON

1 MXN = 0.2728 RON

1 NOK = 0.4241 RON

1 NZD = 2.7564 RON

1 PLN = 1.1508 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0500 RON

1 SEK = 0.4286 RON

1 TRY = 0.1435 RON

1 UAH = 0.1180 RON

1 XDR = 6.1406 RON

1 ZAR = 0.2425 RON

Editia 8170 - 25 apr 11:27

Accidentat fără vină, s-a ales cu dosar penal

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 15 mai 2018

Surpriza poliţiştilor: Victima era şi beată, şi fără permis

Uneori, să provoci un accident se poate dovedi mai puţin grav decât doar să fii implicat într-un eveniment rutier. Aşa s-a întâmplat duminică dimineaţa, în oraşul braşovean Zărneşti, unde un şofer de 34 de ani a efectuat o depăşire neregulamentară. În urma manevrei acestuia, autoturismul pe care îl conducea a acroşat un alt autoturism, condus de un bărbat de 51 de ani, după care a ricoşat într-un vehicul parcat regulamentar pe marginea drumului. Poliţiştii sosiţi la locul accidentului au stabilit ce s-a întâmplat, însă au descoperit şi că şoferul care circulase regulamentar avea permisul de conducere suspendat şi era sub influenţa alcoolului. Astfel, şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu o amendă şi reţinerea permisului, în timp ce al doilea conducător auto are dosar penal. „La data de 13 mai, în jurul orei 08:40,  poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraş Zărneşti au constatat producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Brazilor din oraşul Zărneşti. Un bărbat de 34 ani, din judeţul Braşov, care a condus un autoturism pe strada Brazilor, în dreptul imobilului cu numărul 34, în timp ce efectua o depăşire neregulamentară, a acroşat un autoturism condus de un bărbat de 51 ani, din judeţul Braşov, dinspre Râşnov spre Poiana Mărului. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 34 ani a fost proiectat în afara părţii carosabile, unde a lovit un vehicul parcat. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 51 ani avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat iar la testarea acestuia din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,21 mg/l alcool pur”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, agentul şef Gabriela Dinu. Conducătorul auto de 34 ani a fost sancţionat contravenţional şi s-a dispus măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru abaterile comise de acesta. În cazul bărbatului de 51 de ani, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, instrumentat sub coordonarea unităţii de parchet competente în care se va propune soluţie legală la finalizarea verificărilor.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie