Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 12:12

Activele CET Braşov sunt scoase la vânzare cu 29 de milioane de euro

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 11 aprilie 2016

Dintre activele companiei aflate în faliment a dispărut o suprafaţă de 30 de hectare, lichidatorii refuzând să dea explicaţii despre destinaţia acesteia.

Activele CET Braşov sunt scoase la vânzare cu 29 de milioane de euro

Lichidatorul companiei CET Braşov, Info Dip Insolvency, încearcă din nou să vândă activele companiei intrate în faliment. Faţă de anul trecut, când activele erau scoase la vânzare cu 36,5 milioane de euro, pretenţiile creditorilor au mai scăzut.
Astfel, pentru un teren de 52 de hectare, pe care se află 74 clădiri şi 198 construcţii speciale, lichidatorul cere acum 27,831 milioane de euro.
Pentru CAF Metrom, care se întinde pe 1,7 hectare în interiorul Parcului Industrial Metrom, preţul de pornire este de 1,068 milioane de euro. De asemenea, lichidatorii mai încearcă să vândă şi două puncte termice din municipiul Braşov, preţul de pornire pentru acestea fiind de 170.000 de euro.
Licitaţiile au fost reluate pe 4 aprilie, dar nu s-a prezentat nimeni. Asta poate şi pentru că lichidatorul nu s-a grăbit să facă prea multe publicitate acestora. Ele se vor realiza în fiecare luni până când se vor vinde sau se va lua o altă decizie.
Interesant este că din activele scoase la vânzare a dispărut o suprafaţă de peste 30 de hectare. Managerul companiei Info Dip, Viorica Munteanu, refuză să ne răspundă la telefoane pentru a explica ce se întâmplă cu activele CET Braşov.
Datoriile companiei CET (Centrala Electrică de Termoficare) Braşov SA se ridică, potrivit datelor publicate de lichidatorul Info-Dip Insolvency SPRL, la 403,215 milioane de lei (aproximativ 88,23 milioane de euro). Mai mult de jumătate din această sumă – aproximativ 290 milioane de lei – sunt datorii faţă de bugetul statului. Creanţele garantate sunt în valoare de 304,709 milioane de lei, în timp ce creanţele bugetare însuşite de debitoare sunt de 33,021 milioane de lei, iar cele chirografare de 65,483 milioane de lei.
Cei mai mari creditori chirografari sunt Hidroelectrica, cu o sumă de 18,724 milioane de lei, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia – 8,187 milioane de lei, dar şi Compania Apa Braşov, care are de recuperat 7,765 milioane de lei.
CET Braşov deţine 86 de hectare de teren în municipiul Braşov şi câteva zeci de clădiri. Firma a fost înfiinţată în 1986 cu scopul de a asigura agentul termic către toate marile foste uzine ale Braşovului, cât şi pentru braşoveni. Odată cu căderea industriei braşovene, agentul termic produs de CET Braşov a devenit tot mai scump, pierderile de pe sistem tot mai mari, fiind nevoie în fiecare an de sume considerabile pentru subvenţionarea producţiei de apă caldă şi căldură. În cele din urmă, Consiliul Local Braşov, unicul acţionar al firmei, a admis insolvenţa acesteia, în acest moment alimentarea cu energie termică fiind preluată de societatea Tetkron, o altă companie a CL Braşov, dar nici aceasta nu se simte prea bine, având în vedere că din cauza debitelor acumulate faţă de furnizori a sistat furnizarea apei cade către cele peste 10.000 de apartamente racordate la sistemul public de încălzire.

+0 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie