Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6625 RON

1 GBP = 5.8158 RON

1 XAU = 356.8680 RON

1 AED = 1.2695 RON

1 AUD = 3.0043 RON

1 BGN = 2.5443 RON

1 BRL = 0.8909 RON

1 CAD = 3.3895 RON

1 CHF = 5.1291 RON

1 CNY = 0.6441 RON

1 CZK = 0.1968 RON

1 DKK = 0.6670 RON

1 EGP = 0.0960 RON

1 HUF = 1.2637 RON

1 INR = 0.0558 RON

1 JPY = 3.0201 RON

1 KRW = 0.3392 RON

1 MDL = 0.2616 RON

1 MXN = 0.2750 RON

1 NOK = 0.4235 RON

1 NZD = 2.7635 RON

1 PLN = 1.1489 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4281 RON

1 TRY = 0.1436 RON

1 UAH = 0.1177 RON

1 XDR = 6.1402 RON

1 ZAR = 0.2449 RON

Editia 8166 - 19 apr 13:35

Activitatea Primăriei ar putea fi destabilizată din cauza scandalului iscat pe tema legii salarizării

Autor: Mircea PETRUSE

Publicat la 25 august 2017

Ultima hotărâre a consilierilor locali majoritari prevede acordarea de salarii prin depăşirea alocaţiilor bugetare

Activitatea Primăriei ar putea fi destabilizată din cauza scandalului iscat pe tema legii salarizării

Nici nu s-au stins bine ecourile „luptelor” din Consiliul Local pe marginea aprobării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs că la Ghimbav s-a declanşat un alt scandal, de astă dată pe tema nivelului veniturilor salariale în coformitate cu noua lege a salarizării unice, Legea 153/iunie 2017.
Primarul Dorel Toma (foto) a înaintat la şedinţa de la sfârşitul lunii trecute grila şi plafonul de majorare a salariilor pentru angajaţii din instituţia pe care o conduce, ţinând cont de prevederile legale care stipulează clar că aceasta (majorarea) trebuie să se facă „cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri şi cheltuieli”.

De altfel, bugetul oraşului fusese aprobat, s-a făcut şi o rectificare bugetară, alocându-se bani în plus deoarece au existat fonduri suplimentare în sumă totală de 243.000 de lei.
Ei, şi de aici a început nebunia. Orchestraţi de viceprimar şi profitând de faptul că au majoritatea voturilor în forul legislativ local, consilierii liberali (majoritari) au propus să se acorde şi mai mulţi bani la salarii comparativ cu plafonul prezentat de primar, depăşindu-se astfel alocaţiile bugetare prevăzute în lege.
Mai mult decât atât, în 27 iulie s-a adoptat şi o hotărâre de Consiliu Local în acest sens, chiar dacă aceasta s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale în vigoare. Deşi secretarul şi contabila şefă au sesizat faptul că lucrurile nu sunt în regulă, consilierii menţionaţi nu s-au sinchisit, astfel încât hotărârea respectivă a ajuns pe masa prefectului.


Adresele de la Prefectură se referă la cvorum şi temeiuri, nicidecum la legalitate
Şi când documentul cu pricina a ajuns pe masa prefectului, ce să vezi? Prefectura Braşov nu s-a pronunţat în sensul că hotărârea este sau nu LEGALĂ, ca în cazul altor sesizări în care a fost chemată să-şi exercite atribuţiile privind controlul de legalitate, ci a trimis Primăriei şi Consiliului Local două adrese cel puţin „ciudate”, în 1 şi 18 august.   
Temperaturile caniculare din ultima vreme, perioada concediilor legale, lipsa de vigilenţă din partea prefectului sau poate un mic drăcuşor care şi-a băgat coada şi-n această instituţie (poate chiar toate la un loc) au făcut ca adresele despre care vorbim să fie adevărate „scrisori de dragoste”.
În ele nu se vorbeşte nimic despre legalitate, cum ar fi fost normal, un răspuns aşteptat ce ar dus de detensionarea situaţiei, ci mai curând despre două drăgălăşenii pufoase: 1. „Temeiul legal este corect invocat”; 2. „Cvorumul necesar adoptării Hotărârii Consiliului Local mai sus arătat a fost respectat”.
Păi nu sesizase nimeni că n-ar fi fost cvorum la şedinţă, deoarece s-a dovedit că aleşii locali majoritari ştiu să se mobilizeze în asemenea cazuri de forţă, nici că s-au făcut invocări sau incantaţii incorecte!?
HCL din 27 iulie nu poate fi pusă în aplicare NU pentru că secretarul Primăriei, potrivit grilei întocmite de majoritari, ar trebui să primească mai puţini bani decât un consilier juridic sau că şefa contabilă un salariu mai mic decât o subalternă, ci pentru că s-au depăşit alocaţiile bugetare, cum spuneam, încălcându-se legea prin depăşirea atribuţiilor de către unii dintre aleşii locali.  

Angajaţii din Primărie nu şi-au mai primit salariile din 7 august
Cert este, din păcate, că asistăm la o destabilizare a activităţii Primăriei. Plăţile către furnizori şi firmele care au executat lucrări sunt blocate, creându-se pur şi simplu o atmosferă de haos şi o stare de tensiune.
Personalul nu şi-a mai luat salariile din data de 7 august, oamenii au fost asmuţiţi împotriva secretarului şi contabilului şef, unii vor să plece, mulţi sunt încă în concediu sau îşi caută de lucru în altă parte, în timp ce alţii se dau răniţi şi se îmbolnăvesc subit luându-şi concedii medicale pentru a scăpa fie măcar temporar de responsabilitatea unor semnături şi parafe (vezi cazul celor de la serviciul CFP, control financiar preventiv).
Sperăm ca lucrurile să revină la normalitate, iar adresele trimise de Primărie către Ministerul Muncii, Curtea de Conturi, Ministerul de Finanţe şi alte instituţii cu abilităţi în domeniu să primească răspuns. Acestea ar trebui chiar să se implice, de ce nu, urgent, în detensionarea şi soluţionarea acestei situaţii explozive de la Ghimbav.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie